miercuri, 31 octombrie 2012

Ce este socialismul

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/a/a1/Red_carnation.jpg  
Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor moderne.

Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist nu își propune să instaureze comunismul.

Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constituie un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).
Astăzi, socialismul cuprinde într-un mod foarte larg și general pe toți cei ce doresc schimbarea organizării sociale în vederea obținerii unei mai mari justiții sociale: el îl include atât pe socialiștii marxiști, cât și pe social-democrați și pe anarhiști. Aceste curente se înfruntă în probleme fundamentale: pentru sau contra statului, pentru sistemul parlamentar sau pentru democrația directă
.
În privința teoriilor socialiste se pot deosebi:
Socialismul marxist = teorie politică bazată pe concepția materialistă a istoriei și caracterizată prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de producție și de schimb, ca și prin repartiția echitabilă a bunurilor. Ea luptă pentru emanciparea muncitorilor și țăranilor, pentru o lume fără clase sociale și fără oprimare. Pentru Marx, care a stabilit și definit esența mișcării socialiste, socialismul implică, în final, eliminarea pieței, a capitalului, a muncii ca marfă și chiar a banilor. Principalii socialiști marxiști au fost: Karl Marx, Friedrich Engels, Paul Lafargue, Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht, Antonio Gramsci, Vladimir Ilici Lenin, Leon Trotsky.

Socialismul reformist = deși păstrează din marxism obiectivul depășirii capitalismului și făurirea unei societăți socialiste în care mijloacele de producție să fie proprietate colectivă - resping revoluția pentru atingerea acestui țel, adică luarea puterii prin violență de către proletariatul organizat. Reformiștii susțin ca statul burghez să fie constrâns, prin lupte sindicale și parlamentare, să facă reformele necesare perfecționării societății. Principalii socialiști reformiști au fost: Jean Jaures, Eduard Bernstein, Karl Kautsky.

Social-democrația = se revendică de la principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) și preluate apoi de alte partide (laburist - în Marea Britanie, socialiste - în țările scandinave și latine). Ele urmăresc o desprindere totală de ideile marxiste și ducerea unei politici zisă realist, de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Ideile social-democrate se reclamă de la principiile revoluției franceze: libertate, egalitate și fraternitate (termenul actual: solidaritate), vizând o societate bazată pe acțiunea comună a tuturor cetățenilor, care au aceleași drepturi și răspunderi. Interesele economice nu trebuie să pună piedici democrației, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic și a fixa limite acțiunii factorilor de piață. Fiecare cetățean, în calitate de salariat sau consumator, trebuie să aibă un cuvânt de spus în stabilirea și repartiția producției, în privința organizării și condițiilor de muncă. Printre figurile marcante ale social-democrației secolului XX pot fi menționați: Leon Blum, Olof Palme, Salvador Allende, Willy Brandt, Lionel Jospin, Segolene Royal.
Cuvântul socialism își are originea la începutul secolului XIX. A fost folosit pentru prima oară, autodefinitoriu, în engleză, în 1827, pentru a-i descrie pe discipolii lui Robert Owen. În Franța, din nou autodefinitoriu, a fost folosit în 1832, pentru a-i descrie pe discipolii doctrinelor lui Saint-Simon, iar după aceea de Pierre Leroux și J. Regnaud în l'Encyclopédie nouvelle. Folosirea termenului s-a răspândit rapid și a fost utilizat diferit în multe locuri și momente, atât de grupuri, cât și de indivizi care se consideră socialiști sau de oponenții acestora. Deși există o mare diversitate de opinii printre grupurile socialiste, toți sunt de acord că își au rădăcinile comune în luptele din secolele XIX și XX ale muncitorilor din industrie și din agricultură, lupte duse conform principiului solidarității și pentru făurirea unei societăți egalitariste, cu o economie care ar servi emancipării maselor largi populare, iar nu doar puținilor bogătași.

Socialismul trebuie privit ca o formă de organizare socială, în care interesul societății primează în fața interesului unui individ sau a unui grup restrans de indivizi. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democrația, definită ca putere a poporului.

Economia socialistă pune la bază statul, ca administrator al bunurilor societății, bunuri comune, care să stea la baza dezvoltării întregii societăți, având ca prioritate necesitățile acesteia legate de creșterea continuă a nivelului de trai. Inițiativele particulare sunt stimulate în domeniile deficitare ale cerințelor sociale, dar sunt limitate cele dăunătoare societății, prin pârghiile financiare aflate la dispoziția statului.

Acestea sunt câteva principii de bază, care stabilesc un cadru adecvat societății socialiste, menită să aibă la bază omul cu necesitățile lui, pentru a asigura fiecărui individ condiții de trai și de perpetuare a speciei, de recreere și de respect reciproc, pentru a da cetățeanului demnitatea cuvenită ca om, ca membru al societății în care trăiește, muncește, își găsește fericirea și participă activ la bunăstarea întregii națiuni.

joi, 25 octombrie 2012

Statutul bunastarii! Modelul economic Suedez




Rezultat al unei guvernari social democrate, aproape neintrerupte in ultimul secol in Suedia, modelul suedez al “statului bunastarii” a fost, fara dubiu, una dintre cele mai de success realizari a valorilor social-democrate prin experimente macroeconomice. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele macroeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. Rezultatul acestor experimente a fost ceea ce denumim astazi „modelul suedez al statului bunastarii”.


Fundamentele modelului suedez al “statului bunastarii”

Cum se poate defini „modelul suedez al statului bunastarii”? Probabil cea mai buna descriere este aceea de „incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital.” Din 1950 si pana in 1970, modelul suedez al bunastarii a reusit cu succes sa isi indeplineasca promisiunile legate de somaj scazut, inflatie scazuta si o relativa egalitate a distributiei bunastarii in ciuda limitelor structurii economice capitaliste
.
Valorile social-democratiei suedeze au fost definite de catre Ernst Wigforss, si transpuse in practica prin modelul Rhen-Meidner. Ernst Wigforss a fost probabil cel mai influent teoretician social-democrat pe care l-a avut Suedia secolului XX. Ministru de Finante al Suediei din 1932 pana in 1949, Wigforss a pus bazele politicilor social-democrate de dupa Razboi. Ideologia sa combina 3 factori importanti: revizuirea marxismului, idealurile social-democrate si teorii pentru atingerea scopurilor social-democrate prin utilizarea mecanismelor statale. Wigforss a respins teoria caderii capitalismului si a inevitabilei transformari a societatii in socialism. De asemenea a criticat marxismul ca nefiind nici stiinta, nici un sistem etic valid. Dimpotriva, pentru Wigforss, socialismul era doar un ideal care trebuie implementat. Astfel, transformarea societatii intr-una fara clase urma sa fie atinsa nu prin revolutie, ci prin mijloace graduale si pasnice, in cadrul procesului democratic. Respingand ipoteza unei eventuale prabusiri a capitalismului, precum si cea a revolutiei, Wigforss a identificat valorile de baza ale socialismului – precum egalitatea, cooperarea si solidaritatea – ca factori care promovau socialismul ca moral superior societatii capitaliste. Valori precum egalitatea, libertatea, securitatea, eficienta si solidaritatea erau pentru teoreticianul suedez mijloace prin care se putea construi o societate dreapta, care sa compenseze inegalitatile dure pe care capitalismul are tendinta de a le produce. Ultimul factor care constituia ideologia lui Wigforss se refera la teoriile lui despre felul in care trebuie folosit statul in atingerea idealurilor social-democrate. Metodele propuse de Wigforss sunt: controlul social al investitiilor si sustinerea unui „stat al bunastarii”. In viziunea sa, investitiile erau concentrate in mainilor catorva persoane private. In consecinta, el a sustinut utilizarea statului pentru a preveni investitiile private peste granita – politica pe care Suedia avea s-o puna in practica in viitorul nu foarte indepartat – pentru a stimula investitiile in industria interna. Nu in ultimul rand, referindu-se la statul bunastarii, Wigforss l-a imaginat in combinatie cu o politica de impozitare progresiva si o piata de munca activa, care urmau sa preintampine saracirea populatiei, cat si sa stopeze somajul si sa asigure redistribuirea nationala a resurselor.

Asa cum am aratat mai sus, la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, social-democratia suedeza, alesese calea revizuirii marxismului, in sensul reformarii capitalismului intr-un sistem egalitarist. Dar prin acceptarea si actiunile intreprinse in granitele stricte ale sistemului capitalist, social-democratii suedezi au fost pusi in fata unei mari probleme: lupta cu inflatia si somajul, doua forte potential-distructive, care sunt caracteristicile inerente ale sistemului capitalist. Cum la sfarsitul anilor 40 Suedia abandonase metodele nationalizarii industriei private si a inghetarii salariilor pentru a combate somajul si inflatia, social-democratia din acest stat se afla in cautarea unei strategii economice care sa puna in practica teoriile lui Wigforrs. Iar aceasta nu a intarziat sa apara. In 1951 doi economisti, Gosta Rhen si Rudolf Meidner, membrii ai Confederatiei Sindicatelor (LO) au furnizat solutia care va deveni cunoscuta sub numele „Modelul Rhen-Meidner”

Ideea de baza a acestui „model” a fost aceea ca, prin implementarea dictonului „salariu egal la munca egala” in toate sectoarele de activitate, era posibil pentru LO nu numai sa promoveze idealurile egalitariste ale miscarii sindicale, dar si sa asigure o modernizare a economiei prin fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida, in timp ce simultan se asigura expansiunea firmelor eficiente. Obiectivele „modelului Rhen-Meidner” de a atinge angajarea totala a fortei de munca (full employment), de a combate inflatia si de a asigura o societate relativ egalitarista, presupuneau implementarea politicilor care stau la insasi baza „modelului suedez”: politici fiscale si monetare restrictive, in combinatie cu politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining)

In opinia celor doi economisti, „angajarea totala a fortei de munca” putea fi atinsa in mare prin mecanismele „statului bunastarii”. Astfel, statul era chemat sa introduca o „politica a pietei muncii active” (active labour market policy), ceea ce ar fi transformat sectorul public in cel mai mare angajator, iar guvernul ar fi fost automat implicat in mobilitatea fortei de munca. Guvernul suedez urma sa stabileasca programe de recalificare, compensatii pentru someri si sa asigure mobilitatea geografica a fortei de munca.
Pentru problema inflatiei, cei doi propuneau doua cai de rezolvare: prima se referea la impozitarea puterii de cumparare atat a consumatorilor cat si a industriei private, cu speranta scaderii cererii, cea de-a doua se referea la un sistem national de negociere colectiva infaptuit, de Uniunea Sindicatelor (LO) si industriasii privati. In acest sistem centralizat, LO avea sa negocieze cresteri salariale uniforme, la nivel national, in timp ce industriasii privati trebuiau sa garanteze ca aceste crasteri salariale aveau sa se situeze sub cresterea productivitatii si a inflatiei.

Aplicarea in tocmai a acestor politici prevazute de „modelul Rhen-Meidner” a dat rezultate neasteptate. Practic dupa 1950  „modelul suedez” si al social-democratiei suedeze, Suedia a reusit sa tina somajul sub 2% - un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, produsul intern brut este comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, in 10 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca, iar standardul de viata al suedezilor este printre cele mai ridicate din lume. Putem afirma astfel ca, fara doar si poate „modelul suedez al statului bunastarii” a fost adus, nu doar de prosperitatea economica ci si de valorile social-democrate, care-si gasesc transpunerea in realitate.

 Ca un alt exemplu, atat de functional este dictonul „salarii egale la munca egala” incat, intr-o perioada de numai 5 ani (1960-1965), diferentele salariale dintre femei si barbati, care erau de 25%, au fost reduse la 0%!

marți, 23 octombrie 2012

De ce Socialism? de Albert Einstein

  Scris: 1949
Publicat: în numărul de debut al Monthly Review (mai 1949)
Sursa: Monthly Review
Traducere: Alexandra Lungu


                                                              

Albert Einstein

De ce socialism?

 

Este indicat ca cineva care nu este expert în ceea ce priveşte chestiunile economice şi sociale să emită păreri despre socialism? Cred, din mai multe motive, că este.

Să cercetăm întâi chestiunea din punct de vedere al cunoaşterii ştiinţifice. Poate părea că nu există diferenţe metodologice majore între astronomie şi economie: oamenii de ştiinţă din ambele domenii încearcă să descopere legi care pot fi acceptate general pentru un grup circumscris de fenomene, astfel încât să interconecteze aceste fenomene pe cât de uşor de înţeles posibil. Dar, în realitate, asemenea diferenţe metodologice există. Descoperirea legilor generale în domeniul economiei este îngreunată de faptul că observarea fenomenelor economice este adesea afectată de mulţi factori care sunt foarte greu de evaluat separat. În plus, experienţa care s-a acumulat de la începutul aşa-zisei perioade civilizate a istoriei umane a fost influenţată şi limitată, cum bine se ştie, de cauze care sub nicio formă nu sunt exclusiv economice ca natură. De exemplu, majoritatea statelor mari din istorie şi-au datorat existenţa cuceririlor. Cuceritorii s-au stabilit, legal şi economic, drept clasă privilegiată în ţara cucerită. Şi-au însuşit drepturile de proprietate şi au desemnat preoţimea din rândurile lor. Preoţii, controlând educaţia, au creat din separarea pe clase sociale o instituţie permanentă şi au creat un sistem de valori prin care oamenilor le era ghidat, în mare parte inconştient, comportamentul social.

Dar tradiţia istorică este, putem zice, destul de actuală; niciunde nu s-a reuşit să se treacă peste ceea ce Thorstein Veblen numea “faza prădătoare” a dezvoltării umane. Faptele economice observabile aparţin acelei faze şi chiar şi asemenea legi care ar putea deriva de aici nu pot fi aplicabile altor faze. Dat fiind că scopul real al socialismului este tocmai să înfrângă faza prădătoare a dezvoltării umane şi să avanseze dincolo de ea, ştiinţa economiei în starea ei actuală poate arunca puţină lumină asupra societăţii socialiste din viitor.
În al doilea rând, socialismul este îndreptat către un final etic din punct de vedere social. Ştiinţa, totuşi, nu poate crea sfârşituri, ba mai mult, nu le poate inocula în fiinţele umane. Dar sfârşiturile însele sunt concepute de personalităţi cu idei înalte şi, dacă aceste sfârşituri nu sunt abandonate din faşă, ci pline de viaţă şi viguroase, sunt adoptate şi purtate înainte de acele multe fiinţe umane care, pe jumătate inconştiente, determină evoluţia lentă a societăţii.

Din aceste motive, ar trebui să avem grijă să nu supraestimăm ştiinţa şi problemele ştiinţifice atunci când se discută probleme umane; şi nu ar trebui să ne imaginăm că experţii sunt singurii care au dreptul să emită păreri în ceea ce priveşte chestiunile de organizare socială.
Nenumărate voci au susţinut, de ceva vreme încoace, că societatea umană trece printr-o criză, că stabilitatea i-a fost scuturată serios. Este caracteristic unei asemenea situaţii ca indivizii să se simtă indiferenţi sau chiar ostili grupului, mic sau mare, din care fac parte. Ca să mă explic, am să descriu aici o experienţă personală. Am discutat recent cu un om inteligent şi bine intenţionat despre ameninţarea unui alt război care, în opinia mea, ar pune serios în pericol existenţa umanităţii, şi am menţionat că numai o organizaţie supra-naţională ar oferi protecţie împotriva acestui pericol. Atunci, vizitatorul meu, foarte calm şi liniştit, mi-a spus: “De ce te opui atât de profund dispariţiei rasei umane?”

Sunt sigur că acum un secol, nu mai mult, nimeni nu ar fi făcut o asemenea afirmaţie cu atâta uşurinţă. Este afirmaţia unui om care s-a chinuit în zadar să atingă un echilibru şi care, mai mult sau mai puţin, a pierdut speranţa de a reuşi. Este expresia unei sinugurătăţi dureroase şi a unei izolări, de care atâţia oameni suferă astăzi. Care este cauza? Există vreo scăpare?

Este uşor să punem asemenea întrebări, dar este greu să răspundem la ele neavând niciun dubiu. Trebuie să încerc, totuşi, pe cât de bine pot, deşi sunt conştient de faptul că sentimentele şi aspiraţiile noastre sunt frecvent contradictorii şi obscure şi că nu pot fi exprimate în formule uşoare şi simple.
Omul este, în acelaşi timp, o fiinţă solitară şi una socială. Ca fiinţă solitară, el încearcă să-şi protejeze existenţa sa şi pe aceea a celor care îi sunt apropiaţi, să-şi satisfacă dorinţele personale şi să-şi dezvolte abilităţile înnăscute. Ca fiinţă socială, el încearcă să câştige recunoaşterea şi afecţiunea oamenilor, să îi placă aceleaşi lucruri ca şi lor, să îi mângâie când au necazuri şi să le îmbunătăţească condiţiile de viaţă. Doar existenţa acestor năzuinţe variate, adesea conflictuale, stau la baza caracterului special al omului şi combinarea lor specifică determină gradul în care un individ poate obţine echilibrul interior şi poate contribui la bunăstarea societăţii. Este destul de posibil ca puterea relativă a acestor două porniri să fie, în mare, fixată genetic. Dar personalitatea care erupe în cele din urmă este formată în mare parte de mediul în care individul se întâmplă să se afle atunci când se formează, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia acelei societăţi şi de felul în care priveşte el însuşi diferite tipuri de comportament. Conceptul abstract de “societate” înseamnă pentru fiinţa umană individuală suma relaţiilor sale directe şi indirecte cu contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să muncească individual, dar depinde atât de mult de societate – în existenţa sa fizică, intelectuală şi emoţională – că ne este imposibil să ni-l imaginăm sau să-l înţelegem în afara cadrului societăţii. “Societatea” îi dă omului mâncare, haine, o casă, uneltele de lucru, limba, modul de gândire şi majoritatea gândurilor în sine; viaţa lui este posibilă datorită muncii şi reuşitelor multor milioane de oameni din trecut şi din prezent, care sunt cu toţii ascunşi în spatele micului cuvânt “societate”.

Este evident, în consecinţă, că dependenţa individului de societate este un fapt natural care nu poate fi abolit – la fel ca în cazul furnicilor şi al albinelor. În orice caz, în timp ce întreg procesul de existenţă al furnicilor şi albinelor este fixat în detaliu de instincte rigide, moştenite, modelul social şi interrelaţionarea fiinţelor umane sunt foarte variabile şi se pot schimba. Memoria, capacitatea de a face noi combinaţii, darul comunicării orale au făcut posibilă dezvoltarea fiinţelor umane în direcţii care nu sunt dictate de necesităţile biologice. Această dezvoltare se manifestă în tradiţie, instituţii şi organizaţii; în literatură; în descoperiri ştiinţifice şi inginereşti; în lucrările de artă. Aşa se explică cum se întâmplă că, într-un anumit sens, omul îşi poate influenţa viaţa prin propriul comportament şi că, în acest proces, gândirea conştientă şi dorinţele pot juca un rol.
Omul moşteneşte la naştere, ereditar, o constituţie biologică pe care trebuie să o considerăm fixă şi nealterabilă, incluzând dorinţele naturale caracteristice speciei umane. În plus, de-a lungul vieţii, obţine o constituţie culturală pe care o adoptă de la societate prin comunicare şi prin multe alte tipuri de influenţe. Această constituţie culturală este cea care, cu trecerea timpului, se poate schimba, şi determină în mare măsură relaţia dintre individ şi societate. Antropologia modernă ne-a învăţat, prin investigare comparativă a aşa-ziselor culturi primitive, că modul în care se comportă social fiinţele umane poate varia foarte mult, în funcţie de modelele culturale şi de tipurile de organizare care predomină în societate. Pe acest lucru îşi pot baza munca cei care încearcă să îmbunătăţească omul: fiinţele umane nu sunt condamnate, din cauza constituţiei lor biologice, să se anihileze unele pe altele sau să fie la cheremul unei sorţi crude, auto-impuse.
Dacă ne întrebăm cum ar trebui schimbate structura societăţii şi atitudinea culturală a omului, pentru a face viaţa umană pe cât de satisfăcătoare posibil, ar trebui să ne amintim constant că există anumite condiţii pe care nu le putem modifica. Aşa cum am menţionat înainte, natura biologică a omului nu este modificabilă sub nicio formă. Mai mult, dezvoltarea tehnologică şi demografică a ultimelor câteva secole a creat condiţii persistente. În societăţi relativ dense, care beneficiază de bunuri indispensabile existenţei lor continue, este absolut necesară o divizare extremă a muncii şi o centralizare la nivel înalt a aparatului productiv. Timpul în care indivizii sau grupurile relativ mici puteau fi complet auto-suficienţi – deşi, uitându-ne înapoi, pare idilic – a apus pentru totdeauna. Este doar o mică exagerare să afirmăm că omenirea constituie chiar şi acum o comunitate planetară de producţie şi consum.

Am atins punctul în care poate că voi indica pe scurt ceea ce, în opinia mea, constituie esenţa crizei timpului nostru. Aceasta priveşte relaţia dintre individ şi societate. Individul a devenit mai conştient ca niciodată de dependenţa lui de societate. Dar el nu consideră această dependenţă ca pe ceva pozitiv, ca pe o legătură organică, ca pe o forţă protectoare, ci, dimpotrivă, ca pe o ameninţare la adresa drepturilor sale naturale, sau chiar la adresa existenţei sale economice. Mai mult, poziţia sa în societate îi accentuează pornirile egoiste de schimbare, pe când pornirile sociale, care sunt, natural, mai slabe, se deteriorează progresiv. Toate fiinţele umane, indiferent de poziţia în societate, suferă de acest proces de deteriorare. Prizonieri inconştienţi ai propriului egoism, se simt nesiguri, singuri şi privaţi de plăcerea naivă, simplă şi nesofisticată de a trăi. Omul poate găsi un scop în viaţă, cât de scurtă şi efemeră ar fi, doar dacă este devotat societăţii.
Anarhia economică a societăţii capitaliste aşa cum există ea astăzi este, în opinia mea, adevărata sursă a răului. Vedem în faţa noastră o uriaşă comunitate de producători ai cărei membri încearcă neîncetat să se priveze unii pe alţii de roadele muncii lor colective – nu prin forţă, ci în conformitate cu regulile stabilite legal. Este deci important să realizăm că mijloacele de producţie – adică întreaga capacitate productivă necesară pentru producerea bunurilor de consum, precum şi a unor bunuri-capital în plus – pot fi legal, şi, în mare parte, sunt, proprietatea privată a unor indivizi.

De dragul simplificării, în ceea ce urmează îi voi numi “muncitori” pe toţi cei care nu au în proprietate nicio parte din mijloacele de producţie – deşi asta nu corespunde în totalitate înţelesului obişnuit al termenului. Proprietarul mijloacelor de producţie este în poziţia de a cumpăra forţă de muncă de la muncitor. Folosind mijloacele de producţie, muncitorul produce noi bunuri care devin proprietatea capitalistului. Punctul esenţial al acestui proces este relaţia dintre ceea ce produce muncitorul şi ceea ce primeşte în schimb, amândouă fiind măsurate în termenii valorii reale. Până acum, în contextul în care contractul muncii este “liber”, ceea ce primeşte muncitorul nu este determinat de valoarea reală a bunului pe care îl produce, ci de nevoile sale minime şi de cererea capitalistului de forţă de muncă în relaţie cu numărul de muncitori care concurează pe acelaşi post. Este important să înţelegem că şi numai în teorie plata muncitorului nu este determinată de valoarea produsului său.

Capitalul privat tinde să fie concentrat în câteva mâini, lucru cauzat parţial de concurenţa dintre capitalişti, şi parţial din cauză că evoluţia tehnologică şi diviziunea crescândă a muncii încurajează formarea de unităţi de producţie mari în defavoarea celor mici. Rezultatul acestor dezvoltări este o oligarhie de capital privat, o enormă putere care nu poate fi înlăturată eficient nici de o societate democratică organizată politic. Acest lucru este adevărat, dat fiind că membrii corpurilor legislative sunt selectaţi de partidele politice, finanţate în mare parte, sau influenţate în alt fel, de capitaliştii privaţi, care separă electoratul de clasa politică. Consecinţa este că reprezentanţii populaţiei nu protejează de fapt interesele secţiunilor defavorizate ale societăţii. Mai mult, în condiţiile actuale, capitaliştii privaţi controlează inevitabil, direct sau indirect, principalele surse de informare (presa, radioul, educaţia). Este deci extrem de greu şi, în cele mai multe cazuri, de-a dreptul imposibil, pentru cetăţeanul-individ să ajungă la o concluzie obiectivă şi să profite inteligent de drepturile sale politice.

Situaţia care predomină într-o economie bazată pe proprietatea privată a capitalului este caracterizată de două principii importante: primul, mijloacele de producţie (capitalul) sunt deţinute privat şi proprietarii dispun de ele aşa cum consideră de cuviinţă; al doilea, contractarea muncii este liberă. Desigur, nu există o societate pur capitalistă din acest punct de vedere. Ar trebui luat în calcul şi faptul că unii dintre muncitori au reuşit să îşi asigure o formă oarecum îmbunătăţită a “contractului liber de muncă”, prin lungi şi amare lupte politice. Dar, pe ansamblu, economia actuală nu diferă cu mult de capitalismul “pur”.
Producţia este generată pentru profit, nu pentru consum. Nu predomină principiul că toţi cei capabili şi dornici de muncă vor găsi un loc de muncă; există aproape întotdeauna o “armată de şomeri”. Muncitorul trăieşte cu teama constantă că îşi va pierde locul de muncă. Dat fiind că muncitorii neangajaţi şi cei prost plătiţi nu oferă un mediu de piaţă profitabil, producţia de bunuri de consum este restricţionată şi consecinţa este constituită de o mare suferinţă. Progresul tehnologic rezultă frecvent într-o rată şi mai mare de şomeri, şi nu în uşurarea poverii muncii pentru noi toţi. Motivul profitului, alături de competiţia dintre capitalişti, este responsabil pentru o instabilitate în acumularea şi utilizarea capitalului, lucru care duce la depresiuni grave şi crescânde. Competiţia nelimitată duce la o imensă risipă de muncă şi la ciuntirea conştiinţei sociale a indivizilor pe care i-am menţionat mai înainte
.
Lucrul pe care îl consider cel mai rău la capitalism este această ciuntire a indivizilor. Întregul nostru sistem educaţional suferă de acest rău. I se inoculează studentului o atitudine competitivă exagerată, şi este antrenat să venereze ahtierea după succes, acest lucru făcând parte din pregătirea pentru viitoarea lui carieră
.
Sunt convins că nu există decât un singur mod de a elimina aceste rele grave, şi anume stabilirea unei economii socialiste, împreună cu un sistem educaţional orientat spre ţeluri sociale. Într-o astfel de economie, mijloacele de producţie sunt în proprietatea societăţii înseşi şi sunt utilizate planificat. O economie planificată, care ajustează producţia în funcţie de nevoile comunităţii, ar distribui toată munca tuturor celor capabili să muncească şi ar garanta existenţa fiecărui bărbat, a fiecărei femei şi a fiecărui copil. Educarea individului, în plus faţă de promovarea abilităţilor sale înnăscute, ar încerca să-l transforme în spiritul responsabilităţii faţă de ceilalţi oameni, în loc de a-l învăţa să glorifice puterea şi succesul din societatea noastră actuală.

 

vineri, 19 octombrie 2012

Cine este Mihai Giurgea

Nu este altceva decat un descreierat. Unul ce se contrazice singur, unul cu o ura nemaintalnita fata de semenii sai, unul cu o ura extrem de mare fata de poporul sau( nici macar  Hitler nu-si ura poporul, dimpotriva, avea o dragoste nemasurata fata de Germania), unul care habar nu are in ce secol traieste. Promoveaza capitalismul salbatic, dupa cum sustine, dar de fapt este vorba de feudalism, intoarcerea la evul mediu, ceea ce gagauta asta are in cap.
 Se contrazice de unul singur prin faptul ca ii ureste pe comunisti   "javre comuniste" este apelativul lui preferat sau "vreau sa muriti iar eu sa dansez pe mormintele voastre" , dar ne propune de cele mai multe ori ca trebuie obligatoriu sa urmam exemplu si calea de dezvoltare economica a Chinei!?! Ciudat dar China este un stat comunist pana in adancul maduvei sale tectonice.
  Mamelucu asta ne vorbeste de parca ar detine cel putin compania Microsoft, dar nu este altceva decat un parlit. Firma sa "Evolore" infiintata in 2006, este in stare de dizolvare/radiere din decembrie 2011. De fapt la ora actuala nici nu mai exista. Mare capitalist domnul tantalau Giurgea.
 Dobitocu a lucrat o vreme la "standard.ro" o platforma ce apartine "The Money Chanel" si implicit grupului "Realitatea" coordonata de catre Radu Soviani. Dar chiar Soviani a fost cel ce ia dat papucii, intrun mod civilizat, dupa ce a observat tampeniile debitate de mamelucu nostru. Ciudat este ca modul civilizat in care Soviani i-a cerut sa plece din echipa sa redactionala a fost pe placul tembelului de Giurgea, acesta multumind mult, insa Giurgea tot precizeaza si articuleaza ca un angajat trebuie biciuit, batut pana nu i se mai vede fata din cauza sangelui, si sa linga wc-ul daca asta cere patronul. El spune ca nu a fost lasat sa se exprime liber, dar oare si el nu era tot la mana unui patron?!? Oare nu trebuia sa respecte si el, ca orice angajat dupa cum singur sustine, sa respecte ce spune patronul? Chiar daca nu i-a dat sa linga wc-uri! Te cam invarti in jurul cozii tale mamelucule!
  Va redam mai jos schimbul de e-mail-uri dintre Soviani si mameluc , cand primul i-a cerut sa plece:


Radu Soviani (18 august 2011): Salut Mihai,

Uite genul de mesaje pe care le primim:
Am o rugăminte. Au ajuns o serie de mesaje la noi, de genul celui pe care ti-l atașez mai jos. Am o singura rugăminte, legata de echilibrarea tonului (mesaje legate de impuscare, presupsa instigare la neplata taxelor, etc). Cu alte cuvinte, am rugamintea ca textele publicate sa aiba calitatea si responsabilitatea egala cu a celor publicate in print. Am hotarat ca politica editoriala, impreuna cu colegii de la realitatea.net si money.ro, ca textele care pot incita la incalcarea ordinii/nesupunere sa nu fie publicate. Ma refer atat la autori, cat si la comentarii. Prin urmare, am rugamintea sa gasesti o modalitate potrivita pentru enuntarea ideilor.
Iti atsez un e-mail destul de sugestiv:

Buna ziua
In cele de mai jos (cu verde in special subliniat) am redat cateva fragmente in care domnul Mihai Giurgea savarseste infractiunea de instigare publică si apologia infractiunilor prevazută de art. 324 alin. 1 Cod Penal, in forma continuată. Stiind DVS ca site-ul “Standard.ro” este membru al portalului “Z Money.ro”, CHIAR NU VA DERANJEAZA? Nu ati citit niciodata aceste texte? Daca totusi le-ati citit, vi se par in regula? Mie nu mi se par deloc in acord cu legile in vigoare si ma gandesc ca ar fi poate cazul sa luati niste masuri in privinta autorului textelor jurnalistice mai sus exemplificate si sa ma informati, in statul roman, inca guvernat de reguli, jurnalistii n-au dreptul sa bata campii si sa faca apologia infractiunilor! Eu sunt unul dintre cetatenii “vanati” asiduu de catre domnul Mihai Giurgea, anume un bugetar cu incompatibilitati si interdictii totale, statul interzicandu-mi desfasurarea oricaror alte activitati, dar susceptibil de a fi impuscat la zid (chiar daca nu sunt si grasa) si ma simt discriminata de aceste articole, care indeamna cetatenii la ura unii fata de altii dar si la nesupunere fata de legile tarii, adica la ANARHIE! Inteleg sa trimit aceasta solicitare echipei de conducere a portalului, dupa care, daca nu se ia nici o masura, ma voi adresa autoritatilor statului!

Diana Mihaela Cotoi – str. Aleea Tineretului, bl. D1, sc. B, ap. 10, municipiul Dragasani, jud. Valcea

Moto : Art. 342 alin. 1 Cod Penal – Fapta de indemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respeta legile ori de a savarsi fapte ce constituie infractiuni, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani fara a putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la savarsirea careia s-a instigat.

  1. Barak Obama : Nu intrati in panica, Titanicul nu se scufunda
    7 aug. 2011
    Ce vor patronii?Același lucru in toate tarile. Ce voia si francezul cu cafeneaua: impozite mult mai mici (scăzute cu 90%). Si dreptul sa-si exploateze angajații la sânge. Am mai vorbit despre asta in destule articole (vezi Bursele s-au prăbușit azi noapte. Apocalipsul va bate la ușa!).
  2. Bursele s-au prabusit ai noapte!Apocalipsul va bate la usa -5 aug. 2011
    Cum oprim prăbusirea? Simplu: dam patronilor ce vor – puterea! Guvernarea trebuie preluata de firme private. Presedintele Obama si ceilalți politicieni din tarile amenintate de faliment (bineînțeles ca si România) sa renunte la putere, ca oricum n-au fost in stare de nimic. O tara trebuie condusa ca o firma. Sistemul de sănătate de stat, desființat. Pensiile de stat, desființate. Ajutoarele sociale si subvențiile, desființate.Bugetarii concediați si serviciile statului – privatizate. Cheltuielile militare trebuie in schimb crescute. Statul trebuie sa redevină ce a fost timp de mii de ani: câinele de paza al averilor si al proprietății private.

    Taxele, reduse cu 90%. Drepturile angajaților, desființate. Un salariat trebuie tratat de lege exact ca orice firma, fără nici o favoare speciala. Contractele de munca trebuie transformate in contracte de prestări servicii.

    Imperialismul si colonialismul in cea mai dura forma, trebuie reinstaurate. La ce bun sa plătești petrolul unei tari inferioare, când poți sa-l iei gratis? Războaiele resurselor sunt oricum inevitabile; cu cat începi mai repede cu atât câştigi mai multe resurse.

    Votul universal – desființat. Gata cu populismul. Drepturile costa, democrația costa: e o prostie sa le dai pe gratis! (vezi articolul Fără drept de vot pentru cerșetori!).
  3. Romania sub o interventie militara straina 5 dec. 2010
    Așa că statul a ajuns să se confunde cu secretele sale. Si toate inițiativele societății civile (fie că e vorba de wikileaks, sau de protestele împotriva construcțiilor în parcuri, sau de cererile de impozitare a bisericilor) unde duc de fapt? La întărirea societății civile și la scăderea autorității instituțiilor de stat. Iar eu aplaud orice slăbire a statului român. …dar și orice manifestare violentă e la fel de bună! De aceea mă bucură si manifestatiile sindicaliste. Desi, evident, eu nu sunt deloc de stânga și mi se par stupide: fiindcă guvernul n-are un pom cu bani in curte, așa că n-or să obțină niciodată ce vor ei. În schimb, vor obține ce trebuie: compromiterea instituțiilor publice și instaurarea haosului. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

    Trebuie să ne bucure asemenea lucruri? Eu zic că da. Pentru România, statul social este principala cauză a dezastrului economic. O reformă pașnică era posibilă la începutul anului 2010. Sincer, am sperat că ea se va produce. Acum e prea târziu. Acum doar prăbusirea completă a României, distrugerea ei ca stat, dispariția puterilor Parlamentului, a Constituției și o guvernare străină (adică transformarea țării, deschis și pe față, în colonie) sunt singura opțiune care a mai rămas poporului român.

    Deja nu numai deciziile macroeconomice se iau in afară. Acum statul nu mai are libertatea să decidă singur nici măcar nivelul salariilor propriilor angajați. Iar acesta e doar începutul. Adâncirea haosului poate face necesară o intervenție militară directă, din partea aliaților noștri. Iar acest lucru ar clarifica definitiv situația. România, ca stat independent, s-a dovedit un proiect neviabil și toxic. În primul rând pentru români, care iată: pleacă din țară cu milioanele.

    Deci, cu cât terminăm mai repede cu actualul stat român, cu atât mai bine!
  4. Drepturile angajatilor trebuie desfiintate 7 iunie 2011
    Încălcaţi Constituţia şi legile ţării!
    Constituția României e o tâmpenie comunista, care te pedepsește daca iți aperi proprietatea împotriva hoților. De fapt, toate legile românești îi favorizează pe hoți și își bat joc de proprietari.

    Soluția? Am mai zis-o: nu mai plătiți taxe si impozite! Cu asta ii loviți pe toți politicienii (si PDL, si PSD, si PNL). Nu respectați legile, decât când legile o sa va respecte pe voi!
    Nu fiti solidari cu bugetarii si cu cei săraci! Lăsati-i sa moara de foame si de frig! Fericirea poporului nu e treaba firmelor. Firmele produc bani, nu fericire. Iar o firma nu e creata ca sa plătească impozite, cum cred politrucii. O firma e creata ca sa o duca mai bine patronul si familia lui. Cat despre poporul român, el va trebui sa învețe o lecție foarte dura; o lecție pe care mulți români din afara o știu deja prea bine.

    Si anume, ca pe viitor vor exista doar doua feluri de oameni: cei profitabili si cei morți.
  5. Opriti plata pensiilor!Opriti ajutoarele sociale 15 martie 2011
    Pensiile înseamnă o grămadă de bani: peste 10 miliarde de euro pe an. Oprirea pensiilor înseamnă economie, nu glumă!
    Nu e rentabil pentru sectorul privat sa tina in spate sistemul piramidal de pensii. De ce sa mai contribui tu, angajat, când știi sigur ca n-o sa mai primești pensie? De ce sa mai plătești tu, patron, impozite (care si alea, se duc tot la Casa de Pensii), când cu banii poți sa-ti dezvolți afacerea? Pe scurt: de ce ar trebui sectorul privat sa plătească el singur datoriile statului? (iar in asta intra si datoria externa din ultimii 2 ani!).
    Dimpotrivă: pentru firme, disperarea pensionarilor e chiar rentabilă. Ca sa nu moară de foame, majoritatea vor fi obligați sa se reangajeze, pe salarii de nimic. Nivelul general al salariilor o sa scadă, deci profitul firmelor o sa crească. Economia se va reorienta dinspre consumul intern, spre export. In plus, majoritatea pensionarilor sunt de 10 ori mai bine pregătiți decât tinerii analfabeți, cu diplome de facultate (desigur, asta nu e valabil si pentru foștii milițieni, securiști si militari). Exploatarea acestei resurse umane, până la moarte, va fi in general extrem
    de profitabilă pentru economie.

    Pensionarii n-au cum să se apere. E foarte ușor să-i lași fără bani: pur și simplu nu le mai dai. Ce pot să-ți facă? Dau în judecata statul? Păi, să-l dea! Ce, scrie pe ușa mea “Statul Român”? Au vreun contract cu mine? Atunci, hai, valea de-aici!
  6. Prima zi a Apocalipsului – economia in haos 9 august 2011
    “E vreun comunist pe aici? Puneți-l la zid! E vreun sindicalist? Vreun fost politician? La zid cu ei! Grasa aia mi se pare bugetara! La zid! Daca ar fi după mine, v-as împusca pe toti!” – Fapta
    de indemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respeta legile ori de a savarsi fapte ce constituie infractiuni, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani…
Mihai Giurgea (20 august 2011): Salut Radu,

Scuza-ma pentru intarzierea cu care am raspuns: sunt plecat si nu imi verific mailul. Iti multumesc pentru informatii si pentru politetea neclitita de pe durata colaborarii noastre.
Dupa cum iti amintesti, aceasta colaborare a inceput anul trecut la initiativa voastra, cand mi s-a spus clar: pot sa scriu ce vreau, cum vreau, cand vreau. Si nu s-a pus nici o clipa problema banilor, ceea ce mi s-a parut corect: eu am libertate de exprimare, voi aveti veniturile din publicitate. Ulterior lucrurile au evoluat, am infiintat si Capitalism pe paine, am inceput sa am sute de mii de cititori, atat pe standard.ro cat si pe blog (care, spre surpriza mea, a ajuns sa depaseasca blogul lui Adrian Nastase). Tot spre surpriza mea, in jurul blogului s-a format un grup de tineri intreprinzatori, oameni de afaceri, studenti, cu idei de guvernare admirabile. Dar un singur lucru a ramas ca in prima zi: am scris intotdeauna pentru placerea mea.
De aceea, resping cu hotarare orice acuzatie de genul celor pomenite de tine. Faptul ca sute de mii de oameni citesc asa-zisele “instigari la violenta”, arata ca de fapt exista tensiuni tot mai mari in societate. Pentru ca nimeni nu-i obliga sa citeasca. Intr-o Romanie calma si fericita, lumea ar ignora simplu articolele violente (de fapt, intr-o Romanie fericita, si eu as scrie altfel). Societatea romaneasca e tot mai violenta si tot mai plina de bube, asa ca nu e de vina oglinda care ii arata imaginea. Nu-i place ce vede? Pai sa schimbe realitatea! Romania e condusa de un grup mafiot, din spatele tuturor partidelor: asta e o realitate. Acest grup mafiot nu se va lasa inlaturat decat cu forta: asta e tot o realitate. Eu cred in asta cu fiecare fibra si as minti daca as spune orice altceva.
Ameninta baietii astia cu tribunalul? Pai e o ocazie minunata de mediatizare! Si macar sa dea justitia romana o sentinta de condamnare: mediatizarea ar deveni pe loc internationala, iar singura victima ar fi imaginea Romaniei (care, si asa, e vai de capul ei): “Barbara Romanie isi condamna ziaristii care o acuza de coruptie”. Nu doar ca sentinta ar fi anulata pe loc, dar cu siguranta Romania ar fi obligata sa plateasca si despagubiri grele. Asa ca eu le-as da chiar si numarul de telefon al unui avocat, doar sa sune mai repede! Voi ati ales o alta cale: este decizia voastra, desi mie mi se pare o cale infundata. Daca acum dati inapoi in fata amenintarilor baietilor de stanga, maine o sa sa va acuze de instigare baietii lui Basescu. Poimaine, judecatorii si politistii or ceara si ei sa nu mai fie acuzati de mita. Unde veti trage linie?
Dar asta nu e treaba mea: suntem fiecare liberi sa facem ce vrem cu libertatile noastre. Eu n-o sa renunt niciodata la libertatea mea de exprimare; n-o sa ma autocenzurez niciodata si o sa scriu intotdeauna articole pe care sa-mi placa mie personal sa le citesc. Ce fac ceilalti cu ele, e treaba lor.
In incheiere, spune-mi te rog daca te deranjeaza sa folosesc mailul tau, ca sa-mi informez cititorii in legatura cu decizia voastra si cu alegerea mea. In fond, decizia voastra e de interes public si sunt sigur ca nu sunteti nici jenati de ea si nici nu doriti sa o ascundeti.
Cu stima,
Mihai Giurgea

Radu Soviani (22 august 2011): Salut Mihai!
Multumesc pentru intelegere. Este evident ca poti folosi mailul pentru a iti informa cititorii, atata timp cat folosesti integral ceea ce ti-am scris. Si mai ales atata timp cat tii cont de rugamintea mea.
Succes in continuare,
Radu

Giurgea - omul cu un singur neuron



             Poza aceasta este postata de Giurgea pe blogul sau. Omul a revenit astazi cu un articol de domeniul SF. Dobitocul ca de obicei abereaza si face referire la capitalismul salbatic care se asterne peste noi fara voia noastra. Este extrem de bucuros ca romanii saracesc si ofera un exemplu despre cum se cumparau case in perioada boom-ului imobiliar, iar acum toti acei propietari sunt executati silit. Dar acestia nu sunt tot capitalisti ca si domnul Giurgea? ca tot el afirma ca ei au cumparat case atunci pt. a le vinde cu mai mult! Oricum zapacitul asta ne ofera si o cifra: cica ar fi cam 8 milioane de cetateni in executare silita, toti cei ce au cumparat case. Sa fim seriosi, nici nu au fost construite atatea apartamente sau vile, in toata perioada boom-ului.
  Omul mai debiteaza o tampenie cum ca Uniunea Europeana se va desfiinta si se va infiinta imperiul german. Nu zau!! Simte dobitocu chestia asta. Si ne mai spune ca daca nu dorim imperiu german, noi ca Romani, duntem liberi sa murim:

Nu va convine? Sunteți…”pui de daci si de romani”? Nici o problemă: ieșiți afară!
Sunteți liberi sa muriți. Este soluția finală.

Dupa care mamelucu asta de Mihai Giurgea lasa deoparte aberatiile si ideile hitleriste si profeteste, de fapt este sigur ca chiar se intampla, disparitia drepturilor angajatilor, disparitia concediului, programul de 16 ore pe zi... :

Deja dispar toate drepturile angajaților, dispare concediul legal, salariul minim nu se mai aplica, cărțile de munca nu se mai completează, munca la negru e dublă față de cea legala, șomajul explodează, dispare ziua de lucru de 8 ore. A, nu vrei sa muncești 16 ore pe zi? In șomaj cu tine, putoare comunistă! Ia marș pe Lista Neagra!
Capitalismul sălbatic vine exact cum v-am spus: cu voia, sau fără voia voastră!

Tampitul ramane tot tampit!!!!!!!!

Capitalismul


sif Definitia de baza in capitalism este acea ca  un expert în
vânzări trebuie să reușească să vândă și frigidere eschimoșilor! Nimic
mai adevărat și mai capitalist!
Plecând de la această ”performanță”, într-o corporație capitalistă
producătoare de electrocasnice s-a pus
această problemă, să fie vândute frigidere eschimoșilor (în acest caz
populației native din Alaska ).

La o întâlnire de brainstorming a fost dezvoltată această idee: cum
vindem frigidere eskimoșilor? foarte simplu, răspunde cineva! îi
convingem că își pun familiile în pericol dacă nu țin mancare într-un
frigider! inventăm un institut care a făcut un studiu și rezolvam
problema! Genial! Alt specialist ridică o altă problemă: dar ei nu au
curent, că locuiesc în igloo-uri! Mda, spuse managerul! Asta este o
problemă! Le vindem generatoare, spuse cineva de la masa! Discutăm cu
o firmă care face așa ceva! Da! excelent! Altcineva de la masă ridică
o altă problemă și mai spinoasă: dragii mei! sunteți copii?
generatoarele merg pe combustibil! de unde benzinării? Mda, cred că
problema devine nerealistă spuse managerul! Asa cum am abordat
problema generatoarelor, așa vom aborda și problema benzinăriilor,
spuse un alt participant la întâlnire! Vorbim cu o firmă de
specialitate! Da, putem face asta, spuse managerul! Un finanțist
prezent la ședință îi întreabă pe ceilalți: dragii mei, v-am ascultat
pe toti! Problema ridicată de voi este îngrozitor de aberantă!
Eschimoșii nu au venituri, ei trăiesc din ce produc! Dacă nu au bani,
cum vindeți voi frigidere, generatoare, benzină? Se lasă liniștea! Din
penumbra scaunului managerului apare un  bătrân îmbrăcat
impecabil, finanțist de meserie (cum altfel), persoană pe care puțini
de la masă o vedeau în firmă și aprope niciunul nu o cunoștea! Le
spune tuturor pe un ton blând: ori nu aveți habar de societatea în
care trăiți, ori sunteți superficiali, ori sunteți stupizi! Ideea cu
frigiderele este genială! Mai rămâne o mică problemă! Banii! Dar avem
mai mulți decât imaginația noastră poate duce! Cum banii sunt
virtuali, îi putem transfera oricui, oricând, oriunde! prin credit!
așa că mai adăugați și servicii de creditare produselor dumneavoastră,
faceți contracte de credit avantajoase (cui ?)! Semnați cu băncile
înțelegeri pentru dezvoltare! spuneți că deschidem noi piețe și la
treabă. Ce vă interesează pe voi mai mult decât frigiderele?

S-a lăsat liniștea.......apoi managerul, pe un ton prietenos le spune
celor prezenți: daca nu aveți ceva de adăugat! La treabă!

După 3 luni: regiunea target avea peste 100 de benzinării (din 5
inițial), hypermarket-uri vreo 10 (din 1), sucursale bancare 150 (din
2 inițial), familii de eskimoși cu frigidere: aprope toți! ajunsese
frigiderul un statut social! nu ai frigider,nu ai valoare! îți vor
muri copiii intoxicați cu bacteria inventată de institutul virtual din
ședința de brainstorming!
După 6 luni au început să dispară benzinăriile, de la 100 la 40,
hypermarket-urile s-au împuținat (de la 10 la 3), sucursalele bancare
și mai puține: de la 150 la 30! Famili de eskimoși cu frigidere: toți,
dar puțini reușeau să le mai folosească pentru ca nu aveam bani de
combustibil pentru generator!

După 1 an regiunea target avea 5 benzinării, 1 hypermarket, 2
sucursale bancare, toți eskimoșii aveau frigidere și generatoare,
niciunul nu mai mergea, dar în schimb toți primeau notificări că dacă
nu își plătesc datoriile vor fi dați afară de pe pământurile lor!

După 1 an și jumătate regiunea nu mai avea decât 1 benzinărie, niciun
hypermarket, 1 sucursală bancară, și toți proprietarii de frigidere la
coadă la cantina săracilor! Le-au fost executate terenurile și prin
asta și mijloacele de subzistență!

Vă sună cunoscut? Cred ca da! Se numește capitalism!!!

Să tragem linie: corporația de electrocasnice și-a primit banii pe
frigidere (comisionate de hypermarketuri) de la băncile ce acordau
credite, firmele de scule și-au primit banii pe generatoare de la
băncile care au creditat achiziționarea lor (comisionate de
hypermarketuri), benzinăriile au vandut o perioadă (probabil pe
carduri de credit), băncile au caștigat cel mai mult având și
terenurile eskimoșilor executate prin neplata creditelor și banii pe
creditele neplătite de eskimoși pentru că i-au primit de la stat
pentru a evita falimentul economiei globale (cică). Și eskimoșii? fără
terenuri, fără frigidere, fără generatoare, fără viitoarele venituri
(popriri), fără viitor!

joi, 18 octombrie 2012

Pe cine este suparat Mihai Giurgea

     Omul asta este suparat rau. Chiar nervos si isteric. Nici el nu stie de fapt pe cine, dar sustine ca este cel mai mare profet al capitalismului. Gagauta asta isi doreste moartea unor anumite categorii sociale ( asistati sociali, pensionari si chiar a angajatilor, a muncitorilor) . In mintea lui tembela cica oricine este angajat la patron, fie el si director ca tot angajat este, devine automat sclavul patronului. Nebunu asta militeaza pentru exploatarea omului de catre patroni si iata un citat al tembelului:


Ăsta e secolul 21! Secolul patronilor, al profitului si al îndrăznelii. Guvernele votate de masele de asistați social nu mai au autoritate: chiar si firmele mici le dau cu flit si fac evaziune fiscală. Putorile care visau dreptate sociala, egalitate, solidaritate, se uita acum buimaci si nici nu înțeleg ce i-a lovit.
Noi va lovim, javre comuniste: stăpânii voștri! La noi sunt banii, la noi sunt bâtele! Noi va împingem in faliment! A, nu va convine? Nu vreți sa trăiți intr-o asemenea lume? Refuzați sa fiți exploatați? Păi, sunteți liberi sa muriți de foame! Ne doare-n cot de moartea voastră: nu sunteți oameni, sunteți piese de schimb.

Zdruncinatul asta mintal trebuie inchis la Balaceanca pe viata!!! Sustinea mai acum un an ca-si doreste jefuirea resurselor din tarile arabe de catre statele occidentale, incita la anarhie si haos social, un nebun pe care la tinut Radu Soviani la "The Money Chane" pana a vazut ce tembel are in curte sa si ia dat papucii.
Tampitul asta nu numai ca-si doreste doar exploatarea omului de catre patron, dar vrea si exploatarea omului de catre om, dovada este un alt articol al nenorocitului:

Mie îmi place eficienta si rentabilitatea: clasa muncitoare trebuie forțata sa se biciuiască singura, si sa plătească si contravaloarea biciului.
Daca întâi le dai bani unor cerșetori si după aia le spui sa muncească, sigur ca trebuie sa-i păzești ca sa nu frece menta. De aceea, mult mai bine e sa desființezi pur si simplu ajutoarele sociale. Absolut pe toate: toata “protecția sociala” europeana. Si după vreo 6 luni de șomaj fără nici un ban, când putorile încep sa se târască la ușa ta si sa scheaune de foame, atunci poți sa le spui: bai socialistule, hai, treacă de la mine! Uite, o sa-ti dau de săpat niște gropi si de lins niște WC-uri. Iar pentru asta primești o pâine si un litru de lapte pe zi (ca 82$ pe luna e enorm!). Dar atenție: pâinea si laptele le primești doar când termini treaba, daca sunt mulțumit cum ai muncit. Iar daca îmi place mie de tine, te pun chiar supraveghetor, sa-i biciuiești pe “colegii” tai cerșetori: atunci o sa primești doua pâini si doi litri de lapte pe zi. Dar daca nu sunt mulțumit, te băgăm pe lista neagra!

Si mai socant este faptul ca nebunul are cca. 150 de comentarii pe fiecare post, toti cei care citesc blogul dementului sustinandui tonusul. Oricum "Socialism pe paine" s-a nascut ca o contraofensiva la aberatiile tampitului de Giurgea, stiind faptul ca omul este un "socialistofil" si acum va avea un cosmar in plus.