Imagini INEDITE din mijlocul celor care l-au huiduit pe Basescu

Serviciile secrete au supravegheat, provocat, intimidat si retinut persoane care au scandat lozinci impotriva guvernatorului Basescu

Preşedintele Traian Băsescu a fost intampinat cu proteste, sâmbătă, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Naţionale. La festivităţile de la Arcul de Triumf au mai fost prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, dar si primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

La momentul trecerii în revistă a gărzii de onoare, din mulţimea adunată la Arcul de Triumf s-au auzit mai multe strigăte “Jos Băsescu!” şi huiduieli, acoperite parţial de muzica de fanfară.

Huiduielile au continuat si pe parcursul ceremoniei, multimea a continuat sa protesteze si sa strige “Jos Basescu“, “Rusine, rusine, rusine sa va fie!“, in timp ce altii incercau sa acopere scandarile, cantand “La multi ani! Cine sa traiasca, Romania sa traiasca!” si “Romania, Romania, ole, ole, ole!“, in timp ce, din difuzoare, muzica militara a fost inlocuita cu o muzica, linistita, de ambianta.

Au mai fost scandate in continuare pe parcursul paradei militare  ”Jos Basescu!“, “Basescu la puscarie!” si “Mars afara, javra ordinara!” si “Jos Basescu, jos, esti un ticalos!“.

Înainte de a pleca, Basescu s-a salutat cu primarul general Sorin Oprescu, cu minstrul Raed Arafat şi cu câţiva parlamentari. Plecarea preşedintelui din zonă a fost marcată din nou de strigătele “Jos Băsescu! Huo!” şi de fluierături.

La festivităţi au mai fost prezenţi: foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, preşedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ambasadorul SUA Mark Gittenstein, miniştri, parlamentari, diplomaţi, clerici.
 

Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Roman de Informatii şi Serviciului de Protecţie şi Pază au trecut, începând cu ora 11.00, pe sub Arcul de Triumf, într-o paradă prevăzută să dureze aproape o oră.

Potrivit estimărilor oficiale ale Jandarmeriei, la inceputul paradei, în zonă se află peste 15.000 de persoane.

 VIDEO: Incidente la parada militara de 1 decembrie 2012 din Bucuresti

 

Read More

Economist american: SUA trebuie să renunțe la capitalism

Economistul american Richard Wolff susține că țara sa nu poate să-și rezolve problemele dacă nu renunță la actualul sistem politico-economic. Într-un interviu acordat New York Times, el spune că pentru actuala criză economică nu trebuie blamați bancherii și nici căutați alți țapi ispășitori.
„Când toți oamenii, diferiți între ei, acționează conform regulilor sistemului, iar rezultatul este un aranjament prost, atunci sistemul reprezintă problema. Avem nevoie disperată să punem întrebări și să obținem răspunsuri – dacă cumva capitalismul, indiferent ce beneficii a adus în trecut, mai e capabil să furnizeze ceva bun acum. Și dacă nu, și eu cred că este clar că nu, ce schimbări trebuie făcute. Sau poate suntem în sfârșit suficient de maturi ca națiune încât să ne punem întrebarea: SUA poate s-o ducă mai bine fără capitalism? Încerc să arăt câteva dintre noile moduri de organizare a economiei noastre care să evite problemele pe care le vedem astăzi, să învățăm din experiență și să începem mișcarea în altă direcție economică”, a declarat Wolff.

Read More

Zeno Cornea, moţ răzvrătit din Roşia Montană

 

 V-aţi încăpăţânat să rămâneţi la Roşia Montană şi să vă luptaţi cu Gold Corporation?
Eu am lucrat 30 de ani în minerit, am coordonat lucrări miniere fiind topograf de meserie. Am făcut puşcări la Roşia Poieni, peste 5.000... Eu sunt unul care din start le-am spus că ăsta nu e un proiect minier, este un jaf naţional şi internaţional. Majoritatea celor care lucrează acuma la companie sunt nişte oameni care habar n-au de minerit. Sunt oameni adunaţi de prin toate părţile, de la Bucureşti, de prin Baia Mare, de peste tot. În momentul în care le pui o întrebare legată de minerit, chiar din proiectul lor, nu sunt în stare să-ţi răspundă. Vor să facă minerit, cel mai mare proiect din Europa, şi n-au habar cu ce se „mănâncă” mineritul. Deci compania asta este o companie de şmecheri, care nu fac altceva decât să învârtă nişte bani murdari.
În spatele afacerii sunt implicaţi mari escroci... Până acuma, ei au câştigat sute de milioane de dolari numai prin jocul de la bursă. Banii vin, că mai iese „cel mai mare miner al ţării”, mister Băsescu - care nu mai e preşedintele României, ci un fel de bufon -, şi zice că trebuie să facem proiectul minier de la Roşia Montană. L-a întrebat când a fost aicea: „Domnule preşedinte, de când v-o apucat dragostea de Roşia, că pe timpul domniei dumneavoastră s-au închis minele şi acum sunteţi minerul numărul unu?”. Şi l-am mai întrebat dacă ştie cât aur vom primi după exploatare şi mi-a răspuns că peste 100 de tone. I-am spus că este prost informat, că nu vom lua decât 1,8 tone, pentru că „Vindeanu” n-a binevoit să participe la majorarea de capital din partea statului. Şi mi-a zis: „minţi!”, mie care n-am minţit niciodată. I-am explicat că de la 19,3%, statul mai deţine 0,6 % din acţionariat.

Statul român o dus o probă geologică, în ’83, pentru cercetare şi analiză în Baia Mare. Conform buletinului de analiză aflat la domnul Sântimbrean, fost inginer şef şi geolog şef la Roşia Montană, au fost puse în evidenţă 25 de minerale. Şi auziţi, la wolfram scrie doar „prezent”, că pe vremea respectivă era secret de stat şi nu se treceau procentajele din zăcământ, dar se ştie că la aici există cel mai mare zăcământ din Europa. Pe ei nici nu-i interesează aurul şi argintul, ci restul de compuşi rari.

Veţi avea şi un referendum în zonă, ca-n Ţinutul Secuiesc, se cam grăbesc „investitorii” şi are şi cine să le cânte-n strună...
Noi am cerut în 2001-2002 un referendum naţional pe această temă şi-au fugit de un asemenea referendum ca dracu’ de tămâie! Le-a trebuit aproape 17 ani de când sunt aici de când s-a semnat contractul cu Vasile Frank Timiş, marele miner, băiatul cu „ochi albaştri”, chiar dacă-i are căprui de fel. Le-au trebuit 17 ani să mituiască probabil primarii din zonă, nişte „făcături” care pentru un pumn de dolari îşi vând ţara, îşi vând naţia, vând tot ce au de vândut. Ştiţi ce este referendumu’ ăsta? O frecţie la picior de lemn. N-are nicio valoare, domnule! Mă surprinde, că am aflat şi eu că bieţii ţărani care muncesc pe coate şi pe brânci în zona Albei Iulia, oameni care trăiesc greu, s-au dus la ei emisarii, „colindătorii” de la companie, şi-au zis că vor fi locuri de muncă şi oamenii când au auzit asta or semnat. Dacă noi îi informăm corect pe oameni şi le spunem că „băi, fraţilor, voi ştiţi că dacă proiectul ăsta se face la Roşia, pe un cerc cu raza de 100 de kilometri va fi afectat tot ce este viaţă? Ştii că nu ţi se va mai face porumbul, cartoful, strugurele, nimic şi-ai să mori poluat şi de cancer?”. Să vedeţi, mai merge să voteze? Nu mai merge, sunt sigur de asta! Lumea nu este informată. Mie-mi pare rău că ziarul dumneavoastră este numai pe internet, că ar fi citit şi bieţii oameni simpli, că şi la „Formula AS” s-au oferit sume fabuloase numai ca să tacă din gură, să nu mai scrie nimic.

Ce să vă mai spun, ăştia sunt o gaşcă de borfaşi, aşa-i numesc eu, borfaşi, care vin şi în colaborare cu consilierii locali din Roşia, cu primarii din zonă, cu oameni de la judeţ, care toţi se ling pe degete, ştiţi dumneavoastră că cine lucrează cu miere se linge pe degete.

Mai aveţi vecini hotărâţi?
Oho, suntem 35 de familii care n-au de gând să plece sub nicio formă. Să ştiţi că dacă o familie doar, nu va pleca de-aici, nu vor putea face proiectul. Dar lor le convine situaţia asta, se mai ciuguleşte câte ceva! Eu am stat de vorbă vreo şapte ore aici cu un domn director, unul Tănase, care este economist, iar eu, un simplu topograf, i-am demonstrat că statul român nu câştigă nimic de-aici. Cu ce? Cu acea redevenţă minieră, care nici pe-aceea nu o iei până nu se plătesc cheltuielile, datoriile, investiţiile şi se scoate producţia-marfă? Statul român, când se trage linie, va lua 0,0001la sută. Şi ne vom alege cu un iaz de decantare pe vreo 600 de hectare, activ, otrăvitor vreme de 500 de ani. Tot ce-nseamnă viaţă în jurul Roşiei Montane va fi făcut praf şi pulbere! Ba mai mult, această companie a reuşit să mai şi concesioneze de la statul român 520 de kilometri pătraţi, tot Cadrilaterul Apusenilor. Şi pentru ca toate utilajele ce vor fi aduse aici din import să fie scutite de taxe vamale, zona a fost declarată ca fiind defavorizată, deci tot statul român trebuia să fie f.... şi-aicea!

Eu trec acum pe lângă ei de parcă nici n-ar exista, îi ignor total. Îmi dau seama că sunt nişte milogi care cerşesc şi ei nişte bani ce se albesc pe-aici.

Sunt Apusenii o binecuvântare. dar şi un blestem?
Eu vă spun în felul următor. Sunt ferm convins că proiectul ăsta nu se va face niciodată, până se mai „albesc” nişte bani mai merge treaba şi apoi îşi vor înceta activitatea. Şi ştiţi că întotdeauna pleacă ultimul venit, n-am să plec eu care m-am născut în Roşia Montană acum la 62 de ani şi am aici şi strămoşii şi urmaşii. Şi vă mai spun că aşa ca la Mărăşeşti, „pe-aici nu se trece”! Ştiţi care este blestemul aurului? Cei care l-au prădat să nu-şi găsească liniştea nici măcar în mormânt şi nu şi-o vor găsi-o să ştiţi!

NOTA: Interviul este realizat de catre cotidianul.ro

Read More

Miturile capitalismului

Sunt mai multe tipuri şi variante de manipulare,cu ajutorul mass-media, prin care capitalismul şi-a promovat de-a lungul timpului ideologia. Unul dintre cele mai importante tipuri sunt miturile.

Este un set de adevăruri false, simplă propagandă, repetate până la epuizare, necritic, din generaţie în generaţie, au devenit în ochii multora adevăruri incontestabile. Au fost concepute pentru a face capitalismul credibil în mase şi a obţine sprijinul lor sau ai determina la pasivitate. Vehiculele de transmitere a lor, cele mai importante sunt mass-media de informare, educaţia şcolară, tradiţiile de familie.

Manipularea şi minciunile sunt acum arme de asuprire şi distrugere în masă mai eficiente decât armele de război tradiţionale care devin de multe ori complementare. Dar ambele servesc la invadarea şi distrugerea zgomotoasă a unor ţări sau câştigarea alegerilor de forţe politice favorabile.

Va prezentam, pe scurt, unele dintre cele mai comune texte din mitologia capitalistă.

 1. fiecare popor are guvernul pe care-l merită
Se afirmă frecvent în perioadele de după alegeri. Este o critică eronată, ce poate duce la inerţie şi conformism şi afectează pe cei mai puţin vinovaţi, alegătorii. Nu există oameni răi. Există oameni needucaţi, dezinformaţi, înşelaţi, manipulaţi de masina de propaganda care îi sperie şi le influenţează gândirea. Toţi oamenii merită întotdeauna guvernele cele mai bune.

2. Capitalismului poate îmbogăţi pe oricine din muncă şi efort personal.
Acesta este destinat să facă pe oameni să creadă că sistemul capitalist duce în mod automat orice persoană să fie bogată, atâta timp cât încercă și se străduie  muncind mult.

De fapt, probabilitatea de a avea succes în sistemul capitalist pentru cetăţeanul mediu este aceeaşi ca la loterie. "Succesul capitalist" este, cu rare excepţii, rezultatul manipulării și lipsei de scrupule a celor care au mai multă putere și influenţă. Averile derivă direct din formele generale de activitate frauduloasă.

3. Capitalismul creează bunăstare tuturor
Acest mit este destinat să facă pe oameni să creadă că formula de acumulare a bogăţiei capitaliste printr-o minoritare va duce, mai devreme sau mai târziu, redistribuirea ei.

Scopul propagării acestui mit este de a permite patronilor (angajatorilor) să acumuleze pe termen nelimitat, fără a fi întrebați despre modul în care au făcut-o, în special cu privire la exploatarea angajaților. În timp ce acestora le rămâne speranţa că vor fi recompensaţi pentru dăruirea si efortul lor, mai târziu. Scopul final al Capitalismului nu este de distribuirea bogăţiei, ci acumularea şi concentrarea acestuia. Accentuarea decalajului dintre bogaţi şi săraci în ultimele decenii a demonstrat clar acest lucru.
 
4. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă.
Acest mit este destinat să facă pe oameni să creadă că nu există clase în societate, astfel încât responsabilitatea pentru eşecuri şi crize sunt, de asemenea, atribuite tuturor și prin urmare plătite de toţi.
Scopul este de a crea un complex de vinovăţie pentru salariați (muncitori) pentru a permite capitaliştilor să-și mărescă profiturile în timp ce distribuirea pierderilor să fie suportate de toți oamenii

Acesta este unul dintre miturile ideologice ale capitalismului de a nega existenta claselor.

5. Libertatea este egal capitalism.
Răspândirea acestui mit reprezintă o încercare prin care să se creadă că adevărata libertate se realizează numai cu capitalismul, prin aşa-numita auto-reglementare furnizată de piaţă.

Scopul este de a face din capitalism un fel de religie, în care totul este organizat în jurul capitalului pentru a evita, astfel, ca popoarele să ia cele mai importante decizii macro-economice. Comerţul liber, fără restricţii, ar fi cea mai mare libertate.

De fapt, este cunoscut faptul că strategiile politico-economice, multe dintre ele planificate cu mare anticipare, sunt aproape întotdeauna luate de către un număr mic de persoane puternice, având în spate nu voința popoarelor reprezentată de politicieni, ci deținătorii de mari capitaluri care dicteză astfel voința lor prin deciziile pe care le iau. La aceste întâlniri, reuniuni la nivel înalt cu acces restricţionat şi chiar secrete, sunt definite importante decizii economice şi financiare sau strategice pe termen lung.Toate sau aproape toate aceste decizii sunt rezultatul negocierilor şi acordurilor, mai mult sau mai puţin secrete, dintre cele mai mari companii din lume si multinationale. Prin urmare piața nu se autoreglează ci este manipulata. Libertate deplină în capitalism într-adevăr există, dar numai pentru cei bogaţi şi puternici.

Acest mit a fost folosit de lideri pentru a justifica intervențiile în alte țări care nu acceptă capitalismul motivând că acolo nu există libertate și deci ea trebuie întronată cu forța acolo.

6.Capitalism este egal democraţie
Acest mit este destinat să-i facă pe oameni să creadă că numai în capitalism este democraţie.

Scopul acestui mit, care este complementar la cele de mai sus, este de a preveni discutarea despre alte modele ale societăţii, spunând că alternativa la acest model sunt doar dictaturile. Este o încercare în plus de a credibiliza capitalismul, denaturând sensul conceptelor, dragi oamenilor, de libertate și democrație.
De fapt, în societățile divizate în clase, clasa bogată, deşi este ultra-minoritară, stăpâneste peste toate celelalte. Este negarea democraţiei, care, prin definiţie, este guvernarea poporului, a majorității. Acest concept -"Democraţia" este, prin urmare,în Capitalism, o dictatură mascată. Ca şi anterior acest mit serveşte, de asemenea,  drept pretext pentru a critica și de a ataca regimurile de non-capitaliste din alte ţări.

7. Alegerile egal democraţie

 De fapt, în sistemul capitalist se manipulează şi se corupe tot ceea ce este drept de vot condiţionat iar alegerile sunt doar acte formale.



8. Este alesul poporului poate lua decizii pentru el
Acest mit este destinat să facă pe oameni să creadă că politicianul, o dată ales, dobândeşte puterea deplină de a lua decizii pentru el.

Scopul acestui mit este acela de a înşela oamenii cu promisiuni goale şi ascunde adevărata măsuri care urmează să fie puse în practică.

Într-adevăr, o dată ajuns la putere îşi asumă puteri noi, care nu respectă
ce a promis şi ceea ce este chiar mai rău, pune în aplicare măsuri care nu sunt enumerate înainte, de multe ori în direcţia opusă şi chiar neconstituţională. Adesea, ei sunt aleşi de o minoritate de alegători. În acest caz ei își pierd din reprezentativitate iar constituția nu prevede corectarea acestei anomalii. Această pierdere de reprezentarea este unul din motivele care împiedică sistemul capitalist să fie o democraţie adevărata, devenind o dictatura deghizata.

Practica sistematică a acestui proces de falsificare a democraţiei face ca acest mit să fie cel mai discreditat, fiind o cauza majora a creșterii abținerilor de la vot a alegătorilor.

9.Nicio alternativă la politicile capitaliste
Acest mit este destinat să facă pe oameni să creadă că sistemul capitalist, deşi nu e perfect, este singurul regim politico-economic posibil şi, prin urmare, cel mai adecvat.

Scopul este de a preveni alte sisteme să fie cunoscute şi comparate utilizând toate mijloacele, inclusiv forţa, pentru a îndepărta concurenţa.

De fapt, există și alte sisteme politico-economice, cel mai cunoscut fiind socialismul ştiinţific. Acest mit este parte a unei încercări de a intimida oamenii și pentru a preveni discutarea alternativei la capitalism pentru a impune  aşa-numita gândire unică.

10. Austeritatea,  creează bogăţie
Acest mit este destinat să facă pe oameni să creadă că vina pentru criza economică este cauzată de excesul de beneficii date angajaților(muncitorilor). Dacă acestea sunt eliminate statul se îmbogățește şi astfel se salvează ţara.

Scopul este, în principiu pentru a transfera la sectorul public, pe umerii oamenilor, a muncitorilor (salariaților) în general, responsabilitatea pentru plata datoriilor capitaliștilor. Asiguraţi de politicieni, oamenii acceptă prădarea proprietăţilor lor în credinţa că zilele bune vor veni mai târziu. Este de asemenea, destinat să faciliteze privatizarea- înstrăinarea intreprinderilor publice și  astfel "salvarea" lor, fără a menţiona faptul că aceste sectoare au fost cele mai profitabile pentru stat, deci pentru popor, iar pe viitor  câştigurile sunt pierdute în acest fel.

De fapt, aceste politici de ”privatizare”, an după an, au dus la o sărăcire a veniturilor statului şi o reducere a beneficiilor, drepturilor şi standardul de viaţă al oamenilor față de perioada anterioară începerii lor.

11 Mai puțin la Stat, mai bine Statului
Acest mit este destinat să-i facă pe oameni să creadă că sectorul privat ar gestiona mai bine sectorul public și de stat.

Scopul a capitaliştilor este de a facilita dreptul de proprietate asupra activelor profitabile ale statelor. Aceasta completează miturile anterioare.

De fapt, ceea ce se întâmplă este, de obicei opus: utilităţile privatizate nu numai că devin mai scumpe dar și calitatea discutabilă. În concepția capitalista  prestarea de servicii publice reprezintă o simplă afacere profitabilă și nu neapărat o necesitate publică. Acest mit este unul dintre cele mai "ideologice" a capitalismul. În concepția sa se află filosofia că proprietatea asupra mijloacelor productive(afacerile) să fie private iar Staul să le sprijine doar, adică atunci când treburile merg bine patronii să-și însuseacă profiturile iar atunci când nu merg statul să le vină în ajutor.

12. Criza actuală este temporară şi se va rezolva de la sine spre binele popoarelor.
Acest mit este destinat să facă pe oameni să creadă că actuala criză economică şi financiară este mai mult o criză ciclică a capitalismului şi nu o criză sistemică sau de sfârşit a acesteia.

Scopul a capitaliştilor, în special financiar, continuă să se bazeze pe jefuirea satelor şi exploatarea de personae. Ea are rolul, de asemenea, de a servi pe unii politicieni să rămână la putere, prin alimentarea speranţei în rândul oamenilor că vor veni zile mai bune în cazul în care continuă să voteze pentru ei.

Într-adevăr este criza finală a sistemului capitalist, caracterizată prin creșterea  contradicţiei dintre caracterul social al  producţie şi caracterul privat al profitului, astfel că acestea devin insolubile.

Read More

Mihai giurgea: Cretinul de serviciu

Poate ca nu mai trebuie neaparat precizat ca Giurgea chiar este un cretin!!! Un tantalau cu creier de gaina, ce se pricepe, asa zice el, la analize economice de dezvoltare durabila si sustenabile. OK! Nimic din toate acestea nu au vreun numitor comun cu Giurgea. El doar zice ca se pricepe, dar vorbeste deschis despre invazia tarilor dezvoltate asupra celor mici( invazie militara, fireste), externalizarea tuturor serviciilor si privatizarea guvernelor lumii, reintroducerea sclavagiei, libertatea patronilor de a face orice, chiar sa-si ucida proprii angajati!

Incercam sa-i putem gasi scuze dobitocului de Giurgea pentru tampeniile ce le debiteaza. Un control psihiatric nu stim daca a efectuat, dar daca da, suntem curiosi de rezultatele acestuia. In orice caz, daca tipul ar fi in viata de zi cu zi un om serios, placut, admirabil( cum multi cititori de pe blogul sau spun ca este) iar cand incepe sa scrie articole iese fiara din el, inseamna ca ori e beat, ori fumeaza iarba sau a trecut pe heroina, cocaina si alte droguri puternice!?!

In ultima sa postare spune ca SUA si Germania ne da m..e! Nu noua ci doar USL-ului. Sau poate si noua si USL-ului:

Cat despre guvernul SUA si al Germaniei…hahahaha: aproape ca nu e zi in care sa nu va dea, pardon, muie. Ați ajuns sa spuneți ca Angela Merkel, Hillary Clinton, Barosso, ambasadorul SUA ar fi cu toții…băsiști.

Asa vede gagauta de Giurgea lucrurile. O fi omul foarte suparat, fiind un sustinator aprig a lui Basescu, vazand forta USL-ului si bezmeticirea PDL-ului, se exprima si el cum poate si da m.... , la figurat!!!!
Acest fragment este la inceputul articolului sau. Presupunem ca omul fuma iarba. In continutul articolului ne vorbeste despre cum Victor Ponta a tinut-o din greseala in greseala, ba cu referendumul, cu seceta sau Oltchim, debiteaza si aici o sumedenie de tampenii, dar nu are rost a le lua in seama. In schimb, in finalul articolului omul deja a trecut pe heroina sau mai degraba LSD.  Omul spune cum si-ar dorii el sa fie faliment si razboi total in Romania. Preluarea conducerii Romaniei de catre SUA si Germania prin intermediul lui Basescu si MRU.  Imbecilul asta mai doreste desfiintarea independentei Romaniei, a Constitutiei si trnsformarea tarii in colonie. Nu in ultimul rand, in viziunea cretinului de Giurgea, solutia finala ar fi exterminarea totala a Poporului Roman:

După părerea mea : războiul total. Falimentul, urmat de mișcări de stradă si de o lovitură de stat. Preluarea conducerii direct de către Statele Unite si Germania (prin intermediul lui Traian Băsescu si probabil al lui Răzvan Ungureanu, de care văd ca le place lor).

Am scris deja că eu susțin orice acțiune germano-americană de preluare a puterii. Susțin desființarea independenței României, a Constituției, a Parlamentului si transformarea oficială a țării intr-o colonie.

Soluțiile pașnice au un mare defect: supraviețuirea adversarului. Războiul se prelungește la infinit (ca in România, unde comuniștii au fost iertați in 1989, si de 20 de ani jefuiesc tara). Cea mai economica si mai rapida soluție este întotdeauna exterminarea completa.

Sigur LSD-ul este de vina, ca daca nu, inseamna ca omul trebuie inchis la psihiatrie pe viata!!!

Read More

Basescu - debil mintal

   

Guvernatorul României îşi bate joc de votul popular şi de românii care au votat la referendum. Traian Băsescu a făcut o afirmaţie care frizează nu doar penibilul, dar constituie şi o jignire a milioanelor de români care au votat pe 29 iulie. 

3 milioane de voturi „fraudate”

În cadru discursului său de luni seara de la palatul Cotroceni, Traian Băsescu, pe faţă, a lăsat să se înţeleagă că la referendumul din 29 iulie s-a comis o fraudă uriaşă. Ce a spus Băsescu: „Ce vă pot spune este că fraudele de la referendum vor trebui investigate până la capăt, pentru că votul este fundamentul democraţiei.(Aici avem de-aface şi cu o imixiune în problemele procuraturilor. Traian Băsescu dă indicaţii clare privind investigaţiile – n.a.). Am auzit politicieni spunând <<Da, dacă în trei secţii de votare au fost doar 500 de voturi furate nu e mult>>. Da, dar în România sunt 18.000 de secţii de votare. Dacă avem o medie de 500 la fiecare trei secţii de votare, lucrurile nu sunt în regulă. La aceste secţii de votare media este circa 12%, da? Sunt trei secţii de votare rurale (Aici TB dezinformează: 2 din cele 3 secţii sunt din mediul urban – n.a.). Un partid intră în parlament cu 5%. Nivelul fraudei este uriaş şi instituţiile statului trebuie să-şi facă treaba până la capăt în numele democraţiei”.

Ce este aberant şi totodată monstruos în această declaraţie. În primul rând Traian Băsescu susţine cu subiect şi cu predicat că în toate secţiile de votare din România votul a fost fraudat. Şi mai mult, el dă şi cifre. Concret plecând de la cele 500 presupuse fraude descoperite de procurori – nu mai insistăm asupra suspiciunilor privind investigaţiile – în trei secţii de votare, nici mai mult, nici mai puţin, Traian Băsescu extrapolează şi găseşte el o medie de 500 de voturi fraudate la fiecare 3 secţii din cele peste 18.000 din România. La un simplu calcul matematic (18.000 : 3 x 500), după enunţul făcut de Traian Băsescu, ar rezulta peste 3 milioane de voturi fraudate. Suntem în faţa unei aberaţii şi a unei jigniri a românilor care au fost la urne pe 29 iulie. Practic Traian Băsescu şterge cu buretele voturile a peste 3 milioane de români.

Nu în ultimă instanţă, şi Traian Băsescu ştie şi el acest lucru foarte bine, toţi specialiştii în materie electorală şi sociologii afirmă că maximul  unei fraude la vot nu pote depăşi 3%. Ori în cazul referendumului din 29 iulie, dacă ar fi vorba (dar sigur nu este) de o fraudă de 3%, asta ar însemna cca 220.000 de voturi. De aici şi până la cele 3 milioane ale lui Traian Băsescu este distanţă mare.

 O pregătire a terenului pentru 9 decembrie?

Trebuie privită cu mare atenţie şi următoarea formulare: „Pentru mine nu mai au valoare, pe mine personal, investigaţiile, pentru că ele nu mai pot schimba rezultatul referendumului. În schimb, pentru democraţia din România este fundamental ca toate suspiciunile de fraudă să fie clarificate, dintr-un motiv simplu, cel pe care vi l-am spus. Votul este fundamentul democraţiei, dacă şi acolo furăm, putem spune că nu mai avem nicio speranţă în ceea ce priveşte funcţionarea statului de drept”.  Citit printre rânduri, acest pasaj şi coraborat cu ce a spus înainte, se poate deduce că sugerează intenţiile lui Traian Băsescu pentru 9 decembrie: nu este exclus ca preşedintele să conteste rezultatul votului pentru parlamentare.   


Un semnal de care Traian Băsescu trebuie să ţină cont

Conform Constituţiei, Traian Băsescu este şi comandantul suprem al Armatei Române. Dacă ne uităm la ultimele trei scrutine – alegeri prezidenţiale din 2009 şi referendumul din 29 iulie 20120 – ne sar în ochi rezultatele din teatrul de operaţiuni din Afganistan, unde cei mai curajoşi dintre militarii României nu l-au preferat pe Traian Băsescu. Este un vot care nu poate fi contestat şi totodată un vot sugestiv dat de cei mai curajoşi români. Iată rezultatele:

Alegeri ptezidenţiale 2009 tur I de scrutin:
176 voturi Traian Băsescu – 253 voturi Mircea Geoană – 71 voturi Crin Antonescu
Alegeri parlamentare 2009 tur II de scrutin :
301 voturi Traian Băsescu – 408 voturi Mircea Geoană
Referendum demitere TB 29 iulie 2012

468 voturi NU (pro Traian Băsescu) – 1.115 voturi DA (pentru demitere)

Read More

Romania Puternica

 

Uniunea Social Liberala si-a lansat programul de guvernare intitutal “Romania puternica”. Evenimentul la care au participat co-presedintii Crin Antonescu si Victor Ponta, alaturi de alti lideri importanti ai USL si candidati la alegerile parlamentare, a avut loc la Palatul Parlamentului.

USL are patru directii strategice pentru dezvoltarea Romaniei in perioada urmatoare - agricultura, energia, reindustrializarea, infrastructura. Documentul este impartit in opt categorii:

1.     Taxe mai mici - buget mai mare

2.     Marile proiecte de investitii

3.     Agricultura - prioritate nationala

4.     Energie - motor al cresterii economice durabile

5.     Sanatate pentru toti - oprim migratia medicilor

6.     Educatie - sanse egale pentru educatie

7.     Politici sociale - sprijin pentru cei in nevoie

8.     Constitutie - o noua temelie pentru Romania

Cu ocazia discursului pe care l-a sustinut, premierul Victor Ponta a precizat ca cele patru directii prioritare mentionate pot fi dezvoltate intr-un sistem constitutional care va pune bazele "Romaniei puternice", in care vor fi mai putine conflicte, in care institutiile sa isi stie rolul si locul in societate, si care sa definesca o societate predictibila, stabila. Acesta a expus viziunea USL pentru o Romanie puternica si respectata in Uniunea Europeana.

“Vreau sa va expun viziunea USL, a mea ca lider politic si prim-ministru. Vreau sa va expun directiile strategice pentru dezvoltarea Romaniei in perioada urmatoare. Ne aflam in fata unui ciclu electoral, 2013-2016, dar nu o sa ezit sa folosesc orizontul temporal de pana in 2019, cand Romania va detine presedintia UE. Imi doresc sa traiesc intr-o Romanie puternica, respectata in Uniunea Europeana, mai ales ca in 2018 vom sarbatori 100 de ani de cand Romania este unita”, a declarat premierul Victor Ponta in cadrul discursului sau.

De asemenea, co-presedintele USL a mai subliniat ca Uniunea Social Liberala va demonstra ca este o constructie politica ce actioneaza pe termen lung si in favoarea cetatenilor.

“In aceasta seara prezentam viziunea noastra, a liderilor USL asupra tarii - ce consideram ca trebuie sa facem in cadrul parlamentului, al guvernului si prin presedintele pe care USL il va propune. Trebuie sa dovedim ca dincolo de startul extraordinar de bun al USL ca proiect politic, putem sa avem un parcurs pe termen lung, un parcurs in favoarea cetatenilor care ne-au votat si pe care ii chemam pe 9 decembrie sa fie inca o data alaturi de noi”, a declarat premierul la evenimentul de lansare a Programului de Guvernare al USL – “Romania Puternica”.

 

Co-presedintele USL Crin Antonescu a reiterat ca politicienii trebuie sa-i incurajeze pe oameni cand acestia sunt descurajati, dar si ca acestia trebuie sa raspunda atacurilor venite din partea adversarilor politici. Acesta a precizat ca are incredere in colegii sai pentru realiza cele propuse.

“Cred ca toata lumea stie ca deja aceasta coalitie, desi alcatuita din partide vechi si foarte vechi, din oameni politici vechi si foarte vechi parca a aratat lucruri noi. A aratat lideri care se apara unii pe altii si nu se infunda prin intrigi unii pe altii, formatiuni politice decise sa evalueze si sa fructifice resurse ale acestei natiuni pentru binele Romaniei si al oamenilor”, a spus Crin Antonescu.

Presedintele Senatului a aratat ca proiectul “Romania puternica” este unul mai amplu, national, de tara, care nu se poate reduce doar la durata si la mijloacele unei guvernari. Romania puternica inseamna cetateni intru-totul liberi in sensul nivelului de trai, accesului la servicii publice de buna calitate, constiintei ca apartin unei natiuni conduse de oameni care servesc interesului national.

Read More

Adevarul este cel mai puternic aliat al poporului

 

Veştile proaste vin de peste tot şi din ce în ce mai des. Inundaţii, înzăpeziri, accidente, închideri de întreprinderi, tăieri ale salariilor şi pensiilor, copii care-şi pierd sănătatea şi viaţa în urma consumului de droguri, spitale închise, medicamente lipsă de pe piaţă, sinucideri şi, mai nou, crime în masă.

Cu fiecare zi criza de sistem se adânceşte în ţara noastră.

Viaţa imensei majorităţi a societăţii devine din ce în ce mai grea, mai umilitoare şi mai lipsită de perspectivă. România a fost adusă în adâncul prăpastiei din cauza sistemului capitalism, care odata cu declansarea actualei crize, isi arata limitele. Statele socialiste sau bazate pe o economie centralizata-planificata nu cunosc efectele crizei ( vezi China, Suedia, Norvegia)

Ţara noastră este în pragul haosului social şi al dezmembrării, dar sistemul capitalist îşi continuă activităţile criminale de prăbuşire şi falimentare a Statului Român, prin măsuri de genocid asupra poporului şi de înstrăinare a ultimelor proprietăţi ale poporului român.

De ce se întâmplă toate astea?

O vorbă din popor spune că „ceea ce semeni, aia culegi!”. E simplu, distrugerea unui sistem duce la anarhie şi la confuzie generală. O situaţie numai bună pentru „băieţii deştepţi” care sunt specialişti în pescuitul în apele tulburi. Prin furt, jaf şi fraudă ei au ajuns să pună mâna pe toată averea porului român. Dumnezeul lor este banul. Banul este cel mai puternic liant care-i ţine uniţi. Iar pentru ei ( capitalistii )solidaritatea, compasiunea umana, credinta nu exista. In capitalism functioneaza doar legea junglei: cine este mai puternic traieste, cine nu moare cu zile!!!!!!! Lucru inacceptabil in sistemul socialist.

În aceste condiţii, neplăcute pentru peste 90% dintre români, se pun mai multe întrebari:

Cum e posibil ca mai puţin de 5% dintre români, profitorii actualului sistem, singurii care hotărăsc destinul Romăniei şi al românilor,  să stăpânească şi să terorizeze restul de peste 95%, adică pe cei care sunt adevăraţii producători de bunuri materiale şi spirituale?

E posibil să mai îndreptăm lucrurile?

Şi dacă da, atunci, Cei de făcut?

Totul a fost posibil pentru că românii s-au lăsat manipulaţi, au acceptat dezinformarea şi nu au înţeles niciodată faptul că ei, românii, erau proprietari în ţara lor,  proprietari care se bucurau de toate drepturile şi privilegiile pe care ţi le oferă această calitate.

Da, este posibil să îndreptăm starea dezastruoasă, dar cu o condiţie: cei peste 95% dintre români să înţeleagă adevărata situaţie în care ne aflăm, să-şi dorească schimbarea şi să se implice în efortul comun pentru obţinerea ei.

Atunci, Ce-i de făcut?

Dacă cei aproape 5%, prin minciună, fraudă şi trădare, au reuşit în demersurile lor infracţionale, cu ajutorul banilor,  cei peste 95% dintre români pot avea un aliat puternic, mult mai puternic şi, în acelaşi timp, nimicitor, pentru ei, – ADEVĂRUL!

ADEVĂRUL despre tot ce a fost înainte de 1989, despre ce a fost în 1989, despre ce s-a întâmplat după 1989 şi despre ce ni se pregăteşte acum şi în viitorul apropiat;

Dacă românii ar cunoaşte adevărul, nici un trădător sau infractor n-ar mai rămâne la conducerea ţării;

ADEVĂRUL i-ar face pe români, care, până acum, au fost trecuţi numai la obligaţii, să lupte pentru apărarea drepturilor lor legitime;

ADEVĂRUL ar putea readuce bogăţiile ţării în proprietatea şi folosul poporului român;

ADEVĂRUL ne-ar ajută să reocupăm piaţa de desfacere a produselor româneşti;

ADEVĂRUL ar convinge marile valori ale României să iasă din pasivitate şi să se implice în treburile ţării.

Acum, când, în fuga lor după înavuţiri frauduloase, au început să se aresteze unii pe alţii, a spune adevărul ar putea fi ca o armă de nimicire în masă, pentru ei.

Ce ne trebuie?

Să manifestăm curajul civic necesar pentru scuturarea răului care ne asupreşte de mai bine de 20 de ani!

Să ne luăm soarta în mâini şi să ne hotărâm singuri destinul şi să nu mai acceptăm niciun fel de politică antiromânescă.

Românii sunt cei care au construit hidrocentralele, au electrificat şi industrializat România , au construit şosele şi poduri , au construit TRANSFĂGĂRĂŞANUL, şi METROUL, au umplut mările şi oceanele lumii cu vapoare uriaşe construite în România, ei sunt cei care au dovedit pricepere, hărnicie, competenţă şi spirit creator, demnitate, responsabilitate şi devotament faţă de ţară şi destinul ei, dar şi faţă de familiile noastre şi a fiecărui român în parte.

Dintr-o dată, ni s-a spus că noi, cei care am creat toate valorile existente azi în România, nu mai suntem în stare să le gestionăm. Cica avem performante limitate!?  Gata! cel puţin acum, după 22 de ani, să nu ne mai lăsăm minţiţi şi înşelaţi de regimurile oligarhice  care au ca unic scop menţinerea puterii în vederea propriei îmbogăţiri.

        Toţi românii de la oraşe şi sate, muncitori, ţărani, intelectuali, întreprinzători, toţi cei care-şi câştigă existenţa prin muncă, trebuie să înţeleagă că prosperitatea stă în mâinile lor, în puterea lor de a impune o noua atitudine faţa de societate şi în promovarea politicilor de interes naţional şi general. Marea majoritate a poporului nu va cunoaşte prosperitatea atâta vreme cât societatea, în ansamblul ei, va trăi în mizerie şi umilinţă aduse de catre capitalism!

Read More

Halloween-ul,o traditie americana, care face parte din arsenalul prostiei unui popor in deruta, care nu mai are ce pierde.

Halloween-ul, o traditie americana, care face parte din arsenalul prostiei unui popor in deruta, care nu mai are ce pierde. Din pacate, noi ceilalti, avem si inca mult. Mai mult “trick” decit “treat” in viata americanilor.



Americanii iresponsabili si ignoranti, au cheltuit pentru Halloween, peste 8 miliarde de dolari, in activitati aferente acestei sarbatori, cu 17% mai mult decit anul trecut. Costul unui dovleac a crescut la 4,79$, datorita secetei care a fost in vara in SUA. Dar sa vedem niste statistici care ne arata ca nebunia este la mama ei acasa, in America. Daca in 2009, se cheltuia pentru Halloween , in jur de 4,8 miliarde de dolari, anul acesta suma a fost de peste 8 miliarde de dolari in conditiile unei crize cumplite. Pentru costume de Halloween, destinate ciinilor, americanii au cheltuit 370 de milioane de dolari, cu 19% mai mult decit anul trecut, fata de 220 de milioane cit au cheltuit in 2010. Ei au cumparat cu 4% mai multi dovleci decit anul trecut, cu 3,7% mai multa hirtie higienica cu care s-au infasurat, decit anul trecut si cu 1% mai multe dulciuri. Media banilor cheltuiti pe un costum de Halloween in SUA, a fost de 43,60 dolari, o crestere cu 6,8 % fata de anul trecut. Costumele care intruchipeaza o fantoma au crescut la pret cu 6,4%.


In plus fata de nebunia acestui eveniment, care este respectat de americani chiar intr-o perioada in care au « mortul pe masa », dupa uraganul Sandy, ei au creat spectacole de Halloween la tururile efectuate prin vinariile californiene, o uriasa parada de Halloween a ciinilor la New York, oras ravasit de uragan si care a suspendat Maratonul International pe care il gazduia. Americanii au creat chiar un spectacol, Al Capone Estate Prohibition Halloween, in Florida, la care se participa in urma achizitionarii unui bilet in valoare de 10.000 de dolari de persoana.
Cred ca toate aceste lucruri devin realmente infricosetoare pentru cei din afara spectacolului sinistru al americanilor.

Read More

ŢARA MEA ARE... AVEM DE TOATE, ASUMATE !

     Ţara mea are...

Are săraca, multe probleme, o sumedenie de incapabili şi multe uscaturi îmbrăcate prea scump pentru valoarea lor.

Da.. avem vrăjitoare.. dar şi vrăjitori care ne mint cu bagheta scumpirii. Când nu ne mint, îşi asumă tot felul de lucruri, care îi depăşesc, pe principiul : după noi potopul.

Avem legi sau doar proiecte, ne facem planuri cum să vindem şi ce a mai rămas. Roşia Montana...

Avem prea multă foame, de tot şi de toate.. dar păcat că belşugul ăsta nu ne ajută cu nimic, ne mor bătrânii, ne mor săracii, că nu-şi mai pot lua nici pâinea şi nici insulina, eutiroxul nu îl mai găsesc iar beta blocantele sunt prea scumpe. Posibilitatea că această categorie socială să poată supravieţui este din ce în ce mai redusă datorită legilor şi situaţiei financiare impuse. S-au umplut străzile de bătrâni amărâţi care stau cuminţi fără să ceară nimic, însă necazurile şi boala îi dau de gol.

E grav ca nu putem schimba nimic, pentru că neamul ăsta românesc şi prea sărac e şi mult prea laş să schimbe ceva, umbla prea mult cu capul între umeri şi privirea pierdută ca să mai poată crede în ceva.
E criza de valori şi omenie.

Dar avem de toate, mai puţin dreptul la viaţă !

Avem gaze scumpe şi curent electric la discreţie... păcat că nu avem cu ce să le plătim.

Guvernatorii fie că sunt ai BNR sau FMI, vorbesc pe limba păsărească, chinuiţi de spasme că turbaţi, speriaţi de gândul că cineva le-ar putea înţelege bâlbâiala. Ne mint : cum o să fie, o să facem, o să mărim. Este uşor când altul îşi asuma.

Ineficacitatea sistemului justiţiar da naştere la situaţii în care vinovatului îi cere scuze. Dacă furi o pâine faci închisoare, dacă furi o ţară înveţi să îţi asumi destinul altora, mii la număr şi toţi săraci.

Avem copii. Bătuţi, înfometaţi, vânduţi, abuzaţi... chinuiţi. Dar pentru asta ar trebui să avem servicii de asistenţa socială, de consiliere, protejare şi corijare a anomaliilor comportamentale. Există. Dar fără fonduri, fondurile merg pe bannere publicitare, pe moşi craciuni atârnaţi în mijlocul străzilor. Şi asta tot pe principiul asumării „iarna nu-i ca vara".

Drepturile şi libertăţile ne sunt garantate prin lege.. de mult dezavuata.

Armata e plecată prin tari mistuite de războaie şi conflicte umanitare. Ne mor românaşii pentru cauze care nu servesc nimănui, nici măcar celor care le-au născocit. Plâng copii de eroi cu tricolorul în mână. Oare la ce foloseşte moartea tatălui său ? Nimănui.. din păcate. Dar toate sunt, după cum se ştie asumate.

Există o inerţie a neputinţei pe care nimeni, dar chiar nimeni nu o poate depăşi.. dăm spăgi ca să putem murii. E sărăcie mare!!!

Strada... plină de gropi şi de proiecte neterminate.. dar avem telegondola. O putem lua, până la prima prăpastie să ne aruncăm în ea... sau mai bine şi-ar asuma-o ei şi pe asta.

Trăim pentru astăzi, speram pentru mâine, mânaţi de dorinţa de a schimba ceva. Nu prea ştim cum, nu prea putem să, ne pierdem în disperare şi parcă nimic nu ne indică că putem să ajungem la mal.

Ne înecăm în comisioane, băncile ne fură în contracte şi totuşi încercăm, să supravieţuim, că de trăit o face numai cine îşi permite. Nu ne permitem să zâmbim, să râdem să sperăm. Ne aruncăm prea des în gol, înfigem prea des cuţite. Nu ne mai iubim tara, nu ne mai iubim trecutul şi nici eroii. Adoram minciuna, laşitatea şi falsă modestie. Suntem năpârci, jivine cu sânge rece care mint şi fură. Ne transformăm adesea în fiare care ucid şi ultima fărâmă de omenie. Negăm naţia romana, ne uităm limba şi ne vorbim de rău istoria. Suntem cameleoni jalnici ai timpurilor noastre. Ce ne-a mai rămas ? Chipuri, priviri triste şi mâzgă... şi pe jos şi în suflete..

Zilele anilor pe care îi trăim, ne impun situaţii şi motivaţii cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Acum orice lucru este generat de nevoia de alienare la norme UE, NATO, etc. Aşa a apărut şi impunerea.
Orice lucru intern care este adoptat, votat, schimbat sau asumat are o cauză şi o motivaţie externă dar nu în ultimul rând se subordonează unei directive externe. De exemplu dacă FMI-ul a spus să se taie 25 %, atunci s-a tăiat de la bugetari. De la armată, sănătate, învăţământ, asistenta socială, pensionari etc, etc... şi uite aşa apar analfabeţii, muribunzii, datornicii şi neasiguraţii. Aşa am ajuns la faliment. Mâncăm pe datorie, la sate lumea cumpăra 'pe caiet' şi plăteşte cum şi când poate.

Ne îmbrăcăm, ne încălţam de la Second Hand că oricum trăim la 'mana a doua'.

Cerem performanţa în toate, dar nu ne pasă cât costă educarea unui copil, formarea unui tânăr. Din păcate mulţi copii vin la şcoală motivaţi de acel mic ajutor alimentar (laptele şi cornul). Mulţi dintre ei vin sărăcuţii istoviţi de griji şi munca. Învăţământul românesc este sărac, lipsit de resurse şi de vlagă. Nu oferim nimic copiilor, nu garantăm nimic tinerilor iar ei din păcate emigrează. Aleg negarea neamului din care s-au născut, urăsc neputinţa pe care o simt pe plaiul părintesc. Aleg străinătatea. Se nasc adevărate drame părinţi care îşi uită copiii prin ţară în grija rudelor, prunci care mor şi la propriu şi la figurat de dorul părinţilor, destine sfărâmate şi lacrimi fără număr.

Acestea toate sunt doar o fărâmă de realitate din ţara asta sfântă pe care sistemul capitalist a distruso. O tara pentru care, strămoşii au murit ca să o apere iar acum capitalismul a  destramato.

Avem de toate Doamne, prea puţin pe Tine şi prea multă asumare.

Read More

Sfarsitul ireversibil al sistemului capitalist

   In ultimele doua saptamini, un numar mare de corporatii au anuntat profituri cu mut sub asteptari pentru a putea discuta de o eventuala refacere economica, iar al treilea trimestru al anului a fost chiar pentru aceste corporatii, un adevarat calvar economic. Care ar fi solutia potentiala, vazuta de aceste companii? Ce strategie le-a mai ramas de urmat sau care ar fi singura strategie a disperarii care le-a mai ramas pentru a sta intr-un echilibru fragil?
 
Solutia favorita a Wall Street-ului in aceste zile, este scoaterea in somaj a lucratorilor,care sa creasca productivitatea si chemarea lor la munca cind va fi nevoie, daca va mai fi nevoie. Wall Street-ul si marile corporatii gindesc altfel decit multi dintre noi cred. Ei vad ca o variabila cu mare risc este procesul retehnologizarii productiei, care ar costa enorm daca s-ar dorii achizitionarea noilor tehnologii de natura sa creasca productivitatea si sa duca la o scadere a preturilor la produse. Riscul vine de la imposibilitatea de a controla in mod direct piata si de a opri procesul de acumulare de capital si investitional in China si in Asia in general.

Marile corporatii nu mai pot fi sigure ca investitia in tehnologie le va aduce un prêt mai mic decit cel oferit de pietele de productie asiatice. Ce ar fi de facut? De ajustat variabila ramasa si anume forta de miunca, dupa cum le dicteaza interesele lor, lucratorii devenind practic niste numere pe care ei le pun pe tabla de joc functie de cum doresc, pentru a le derula afacerile. Acesti angajati sint chemati la lucru, pentru a marii cheltuielile companiei(prin salarii) intr-o anumita perioada si a crea imaginea unui profit scazut si evident o atitudine a celor de pe Wall Sreet, dupa care sint trimisi in somaj si companiile devin extreme de profitabile, ele vinzind din stoc, cu cheltuieli foarte mici din cauza lipsei de angajati, in afara celor de la depozite si deci stocul pe Wall Street se duce in sus si devine din ce in ce mai tentant pentru cei ce cred in “economia de piata”.

Acesta este spiritul actualei economii capitaliste si se va accentua exploatarea fortei de munca si nesiguranta zilei de miine, pentru aceasta clasa. De le 1 Septembrie, au fost anuntate mari taieri de locuri de munca de la corporatiile americane de prima mina. Numai in doua luni, aceste corporatii au anuntat ca vor pune in somaj peste 62.200 de lucratori in SUA, dupa cum anunta Bloomberg.

Sa vedem in continuare o scurta lista cu citeva nume sonore de companii multinationale care vor aduce somajul la cote si mai alarmante in SUA.

Dow Chemical, uriasa companie americana de produse chimice, a anuntat ca va inchide cel putin 20 de fabrici si vor da afara peste 2.400 de lucratori.

Colgate- Palmolive, a anuntat ca in luna Noiembrie va elimina peste 2.300 de pozitii in fabricile din SUA ale companiei.

DuPont va arunca in somaj peste 1.500 de locuri de munca.

Ford a anuntat ca va trimite in somaj peste 6.200 de lucratori si va reduce productia in Europa cu peste 18%, ceea ce va afecta major unele tari din Europa, cum ar fi Romania.

Hewlett Packard a anuntat concedierea a peste 29.000 de angajati.

Producatorul de chip-uri AMD, va renunta pina in Decembrie la 15% din intreg personalul.

Sony, marea companie japoneza isi va reduce personalul din SUA cu peste 2.000 de muncitori.

Producatorul de aparatura electronica Sharp, a anuntat intrarea in faliment si astfel peste 120000 de angajati vor fi someri.

Producatorul de motoare Cummins Inc.,  a anuntat ca va reduce forta de munca din fabricile companiei din SUA, cu peste 1.500 de locuri de munca pina la finalul anului.

Marea firma Applied Materials, a anuntat deja reducerea pentru aceasta luna a fortei sale de munca cu 1.300 de pozitii.

Binecunoscuta companie Zynga, producatoaare de jocuri video pentru Facebook, va reduce personalul cu peste 5% in acest an.

Lattice Semiconductor si-a planificat ca in urmatoarele doua luni sa elimine 13% din locurile de munca.

Siemens AG, va scoate in somaj peste 10.000 de angajati in acest an.

Alcatel- Lucent va elimina 10.000 de pozitii ale lucratorilor din fabricile lor din SUA.

Marele gigant bancar, UBS, macinat de fraude si coruptie, va elimina peste 5.000 de locuri de munca.

Trebuie sa avem in vedere ca acestea sint numai o minuscula bucatica a virfului iceberg-ului.
Lucrurile vor sta cu mult mai rau decit arata aceste cifre, cu siguranta. Si atunci, vine intrebarea fireasca: vor deveni din ce in ce mai multi americani dependenti de guvernul lor si cu mina intinsa spre guvern pentru supravietuire?

Cu siguranta ca numarul lor va creste exponential iar guvernul nu va avea cum sa suporte o asemenea povara.

Dar ce fel de capitalism este acesta, in care companiile private trimit din ce in ce mai multi angajati de-ai lor sa tina mina intinsa pentru ajutor la guvern? Cum se manifesta piata libera concurentiala din moment ce toate sperantele americanilor stau in guvern si nu mai vad decit acolo rezolvarea. In acest moment se inregistreaza cel mai mare numar de americani din toate timpurile, a caror existenta depinde de guvern. Asa da capitalism ! Mai poate fi vorba de o strategie coerenta de iesire din aceasta situatie? Daca ar exista, ar aplica-o chiar din acest moment, dar stiu si liderii acestui sistem putrezit capitalist ca numai minciuna ii mai poate tine intr-un echilibru fragil o perioada, pentru a fura si ce a mai ramas.

Americanilor si vesticilor in general li se spune ca sint in mijlocul perioadei de refacere economica, dar atunci , de ce numarul americanilor care solicita cartele de mincare de la guvern este in crestere considerabila?

Dar ceea ce cred si vad zilnic, ca este un adevarat cataclism, este faptul ca americanii si vesticii in general si-au pierdut speranta in acest sistem capitalist, iar o noua criza majora care este la orizont , va schimba mult mentalitatea lor vis a vis de sistemul politic.

Read More

Ce este socialismul

  
Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor moderne.

Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist nu își propune să instaureze comunismul.

Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constituie un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).
Astăzi, socialismul cuprinde într-un mod foarte larg și general pe toți cei ce doresc schimbarea organizării sociale în vederea obținerii unei mai mari justiții sociale: el îl include atât pe socialiștii marxiști, cât și pe social-democrați și pe anarhiști. Aceste curente se înfruntă în probleme fundamentale: pentru sau contra statului, pentru sistemul parlamentar sau pentru democrația directă
.
În privința teoriilor socialiste se pot deosebi:
Socialismul marxist = teorie politică bazată pe concepția materialistă a istoriei și caracterizată prin luarea drept obiectiv a punerii în comun a mijloacelor de producție și de schimb, ca și prin repartiția echitabilă a bunurilor. Ea luptă pentru emanciparea muncitorilor și țăranilor, pentru o lume fără clase sociale și fără oprimare. Pentru Marx, care a stabilit și definit esența mișcării socialiste, socialismul implică, în final, eliminarea pieței, a capitalului, a muncii ca marfă și chiar a banilor. Principalii socialiști marxiști au fost: Karl Marx, Friedrich Engels, Paul Lafargue, Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht, Antonio Gramsci, Vladimir Ilici Lenin, Leon Trotsky.

Socialismul reformist = deși păstrează din marxism obiectivul depășirii capitalismului și făurirea unei societăți socialiste în care mijloacele de producție să fie proprietate colectivă - resping revoluția pentru atingerea acestui țel, adică luarea puterii prin violență de către proletariatul organizat. Reformiștii susțin ca statul burghez să fie constrâns, prin lupte sindicale și parlamentare, să facă reformele necesare perfecționării societății. Principalii socialiști reformiști au fost: Jean Jaures, Eduard Bernstein, Karl Kautsky.

Social-democrația = se revendică de la principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) și preluate apoi de alte partide (laburist - în Marea Britanie, socialiste - în țările scandinave și latine). Ele urmăresc o desprindere totală de ideile marxiste și ducerea unei politici zisă realist, de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Ideile social-democrate se reclamă de la principiile revoluției franceze: libertate, egalitate și fraternitate (termenul actual: solidaritate), vizând o societate bazată pe acțiunea comună a tuturor cetățenilor, care au aceleași drepturi și răspunderi. Interesele economice nu trebuie să pună piedici democrației, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic și a fixa limite acțiunii factorilor de piață. Fiecare cetățean, în calitate de salariat sau consumator, trebuie să aibă un cuvânt de spus în stabilirea și repartiția producției, în privința organizării și condițiilor de muncă. Printre figurile marcante ale social-democrației secolului XX pot fi menționați: Leon Blum, Olof Palme, Salvador Allende, Willy Brandt, Lionel Jospin, Segolene Royal.
Cuvântul socialism își are originea la începutul secolului XIX. A fost folosit pentru prima oară, autodefinitoriu, în engleză, în 1827, pentru a-i descrie pe discipolii lui Robert Owen. În Franța, din nou autodefinitoriu, a fost folosit în 1832, pentru a-i descrie pe discipolii doctrinelor lui Saint-Simon, iar după aceea de Pierre Leroux și J. Regnaud în l'Encyclopédie nouvelle. Folosirea termenului s-a răspândit rapid și a fost utilizat diferit în multe locuri și momente, atât de grupuri, cât și de indivizi care se consideră socialiști sau de oponenții acestora. Deși există o mare diversitate de opinii printre grupurile socialiste, toți sunt de acord că își au rădăcinile comune în luptele din secolele XIX și XX ale muncitorilor din industrie și din agricultură, lupte duse conform principiului solidarității și pentru făurirea unei societăți egalitariste, cu o economie care ar servi emancipării maselor largi populare, iar nu doar puținilor bogătași.

Socialismul trebuie privit ca o formă de organizare socială, în care interesul societății primează în fața interesului unui individ sau a unui grup restrans de indivizi. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democrația, definită ca putere a poporului.

Economia socialistă pune la bază statul, ca administrator al bunurilor societății, bunuri comune, care să stea la baza dezvoltării întregii societăți, având ca prioritate necesitățile acesteia legate de creșterea continuă a nivelului de trai. Inițiativele particulare sunt stimulate în domeniile deficitare ale cerințelor sociale, dar sunt limitate cele dăunătoare societății, prin pârghiile financiare aflate la dispoziția statului.

Acestea sunt câteva principii de bază, care stabilesc un cadru adecvat societății socialiste, menită să aibă la bază omul cu necesitățile lui, pentru a asigura fiecărui individ condiții de trai și de perpetuare a speciei, de recreere și de respect reciproc, pentru a da cetățeanului demnitatea cuvenită ca om, ca membru al societății în care trăiește, muncește, își găsește fericirea și participă activ la bunăstarea întregii națiuni.

Read More

Statutul bunastarii! Modelul economic Suedez

Rezultat al unei guvernari social democrate, aproape neintrerupte in ultimul secol in Suedia, modelul suedez al “statului bunastarii” a fost, fara dubiu, una dintre cele mai de success realizari a valorilor social-democrate prin experimente macroeconomice. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Suedia a fost laboratorul in care experimentele macroeconomice au fost puse in practica pentru a realiza ideologia social-democrata. Rezultatul acestor experimente a fost ceea ce denumim astazi „modelul suedez al statului bunastarii”.


Fundamentele modelului suedez al “statului bunastarii”

Cum se poate defini „modelul suedez al statului bunastarii”? Probabil cea mai buna descriere este aceea de „incercare de a creea egalitatea si cresterea economica prin combinarea solidaritatii politicii salariale unioniste (union wage policy) si politicile guvernamentale interventioniste atat pe piata muncii cat si pe cea de capital.” Din 1950 si pana in 1970, modelul suedez al bunastarii a reusit cu succes sa isi indeplineasca promisiunile legate de somaj scazut, inflatie scazuta si o relativa egalitate a distributiei bunastarii in ciuda limitelor structurii economice capitaliste
.
Valorile social-democratiei suedeze au fost definite de catre Ernst Wigforss, si transpuse in practica prin modelul Rhen-Meidner. Ernst Wigforss a fost probabil cel mai influent teoretician social-democrat pe care l-a avut Suedia secolului XX. Ministru de Finante al Suediei din 1932 pana in 1949, Wigforss a pus bazele politicilor social-democrate de dupa Razboi. Ideologia sa combina 3 factori importanti: revizuirea marxismului, idealurile social-democrate si teorii pentru atingerea scopurilor social-democrate prin utilizarea mecanismelor statale. Wigforss a respins teoria caderii capitalismului si a inevitabilei transformari a societatii in socialism. De asemenea a criticat marxismul ca nefiind nici stiinta, nici un sistem etic valid. Dimpotriva, pentru Wigforss, socialismul era doar un ideal care trebuie implementat. Astfel, transformarea societatii intr-una fara clase urma sa fie atinsa nu prin revolutie, ci prin mijloace graduale si pasnice, in cadrul procesului democratic. Respingand ipoteza unei eventuale prabusiri a capitalismului, precum si cea a revolutiei, Wigforss a identificat valorile de baza ale socialismului – precum egalitatea, cooperarea si solidaritatea – ca factori care promovau socialismul ca moral superior societatii capitaliste. Valori precum egalitatea, libertatea, securitatea, eficienta si solidaritatea erau pentru teoreticianul suedez mijloace prin care se putea construi o societate dreapta, care sa compenseze inegalitatile dure pe care capitalismul are tendinta de a le produce. Ultimul factor care constituia ideologia lui Wigforss se refera la teoriile lui despre felul in care trebuie folosit statul in atingerea idealurilor social-democrate. Metodele propuse de Wigforss sunt: controlul social al investitiilor si sustinerea unui „stat al bunastarii”. In viziunea sa, investitiile erau concentrate in mainilor catorva persoane private. In consecinta, el a sustinut utilizarea statului pentru a preveni investitiile private peste granita – politica pe care Suedia avea s-o puna in practica in viitorul nu foarte indepartat – pentru a stimula investitiile in industria interna. Nu in ultimul rand, referindu-se la statul bunastarii, Wigforss l-a imaginat in combinatie cu o politica de impozitare progresiva si o piata de munca activa, care urmau sa preintampine saracirea populatiei, cat si sa stopeze somajul si sa asigure redistribuirea nationala a resurselor.

Asa cum am aratat mai sus, la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, social-democratia suedeza, alesese calea revizuirii marxismului, in sensul reformarii capitalismului intr-un sistem egalitarist. Dar prin acceptarea si actiunile intreprinse in granitele stricte ale sistemului capitalist, social-democratii suedezi au fost pusi in fata unei mari probleme: lupta cu inflatia si somajul, doua forte potential-distructive, care sunt caracteristicile inerente ale sistemului capitalist. Cum la sfarsitul anilor 40 Suedia abandonase metodele nationalizarii industriei private si a inghetarii salariilor pentru a combate somajul si inflatia, social-democratia din acest stat se afla in cautarea unei strategii economice care sa puna in practica teoriile lui Wigforrs. Iar aceasta nu a intarziat sa apara. In 1951 doi economisti, Gosta Rhen si Rudolf Meidner, membrii ai Confederatiei Sindicatelor (LO) au furnizat solutia care va deveni cunoscuta sub numele „Modelul Rhen-Meidner”

Ideea de baza a acestui „model” a fost aceea ca, prin implementarea dictonului „salariu egal la munca egala” in toate sectoarele de activitate, era posibil pentru LO nu numai sa promoveze idealurile egalitariste ale miscarii sindicale, dar si sa asigure o modernizare a economiei prin fortarea companiilor ineficiente ori sa rationalizeze ori sa se inchida, in timp ce simultan se asigura expansiunea firmelor eficiente. Obiectivele „modelului Rhen-Meidner” de a atinge angajarea totala a fortei de munca (full employment), de a combate inflatia si de a asigura o societate relativ egalitarista, presupuneau implementarea politicilor care stau la insasi baza „modelului suedez”: politici fiscale si monetare restrictive, in combinatie cu politica salariala bazata pe negocierea centralizata (centralized bargaining)

In opinia celor doi economisti, „angajarea totala a fortei de munca” putea fi atinsa in mare prin mecanismele „statului bunastarii”. Astfel, statul era chemat sa introduca o „politica a pietei muncii active” (active labour market policy), ceea ce ar fi transformat sectorul public in cel mai mare angajator, iar guvernul ar fi fost automat implicat in mobilitatea fortei de munca. Guvernul suedez urma sa stabileasca programe de recalificare, compensatii pentru someri si sa asigure mobilitatea geografica a fortei de munca.
Pentru problema inflatiei, cei doi propuneau doua cai de rezolvare: prima se referea la impozitarea puterii de cumparare atat a consumatorilor cat si a industriei private, cu speranta scaderii cererii, cea de-a doua se referea la un sistem national de negociere colectiva infaptuit, de Uniunea Sindicatelor (LO) si industriasii privati. In acest sistem centralizat, LO avea sa negocieze cresteri salariale uniforme, la nivel national, in timp ce industriasii privati trebuiau sa garanteze ca aceste crasteri salariale aveau sa se situeze sub cresterea productivitatii si a inflatiei.

Aplicarea in tocmai a acestor politici prevazute de „modelul Rhen-Meidner” a dat rezultate neasteptate. Practic dupa 1950  „modelul suedez” si al social-democratiei suedeze, Suedia a reusit sa tina somajul sub 2% - un procent foarte rar intalnit intr-o economie capitalista, cresterea productivitatii a fost una dintre cele mai rapide din lume, produsul intern brut este comparabil cu cel al tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, in 10 de ani au fost create peste un milion de locuri de munca, iar standardul de viata al suedezilor este printre cele mai ridicate din lume. Putem afirma astfel ca, fara doar si poate „modelul suedez al statului bunastarii” a fost adus, nu doar de prosperitatea economica ci si de valorile social-democrate, care-si gasesc transpunerea in realitate.

 Ca un alt exemplu, atat de functional este dictonul „salarii egale la munca egala” incat, intr-o perioada de numai 5 ani (1960-1965), diferentele salariale dintre femei si barbati, care erau de 25%, au fost reduse la 0%!

Read More

De ce Socialism? de Albert Einstein

  Scris: 1949
Publicat: în numărul de debut al Monthly Review (mai 1949)
Sursa: Monthly Review
Traducere: Alexandra Lungu


                                                              

Albert Einstein

De ce socialism?

 

Este indicat ca cineva care nu este expert în ceea ce priveşte chestiunile economice şi sociale să emită păreri despre socialism? Cred, din mai multe motive, că este.

Să cercetăm întâi chestiunea din punct de vedere al cunoaşterii ştiinţifice. Poate părea că nu există diferenţe metodologice majore între astronomie şi economie: oamenii de ştiinţă din ambele domenii încearcă să descopere legi care pot fi acceptate general pentru un grup circumscris de fenomene, astfel încât să interconecteze aceste fenomene pe cât de uşor de înţeles posibil. Dar, în realitate, asemenea diferenţe metodologice există. Descoperirea legilor generale în domeniul economiei este îngreunată de faptul că observarea fenomenelor economice este adesea afectată de mulţi factori care sunt foarte greu de evaluat separat. În plus, experienţa care s-a acumulat de la începutul aşa-zisei perioade civilizate a istoriei umane a fost influenţată şi limitată, cum bine se ştie, de cauze care sub nicio formă nu sunt exclusiv economice ca natură. De exemplu, majoritatea statelor mari din istorie şi-au datorat existenţa cuceririlor. Cuceritorii s-au stabilit, legal şi economic, drept clasă privilegiată în ţara cucerită. Şi-au însuşit drepturile de proprietate şi au desemnat preoţimea din rândurile lor. Preoţii, controlând educaţia, au creat din separarea pe clase sociale o instituţie permanentă şi au creat un sistem de valori prin care oamenilor le era ghidat, în mare parte inconştient, comportamentul social.

Dar tradiţia istorică este, putem zice, destul de actuală; niciunde nu s-a reuşit să se treacă peste ceea ce Thorstein Veblen numea “faza prădătoare” a dezvoltării umane. Faptele economice observabile aparţin acelei faze şi chiar şi asemenea legi care ar putea deriva de aici nu pot fi aplicabile altor faze. Dat fiind că scopul real al socialismului este tocmai să înfrângă faza prădătoare a dezvoltării umane şi să avanseze dincolo de ea, ştiinţa economiei în starea ei actuală poate arunca puţină lumină asupra societăţii socialiste din viitor.
În al doilea rând, socialismul este îndreptat către un final etic din punct de vedere social. Ştiinţa, totuşi, nu poate crea sfârşituri, ba mai mult, nu le poate inocula în fiinţele umane. Dar sfârşiturile însele sunt concepute de personalităţi cu idei înalte şi, dacă aceste sfârşituri nu sunt abandonate din faşă, ci pline de viaţă şi viguroase, sunt adoptate şi purtate înainte de acele multe fiinţe umane care, pe jumătate inconştiente, determină evoluţia lentă a societăţii.

Din aceste motive, ar trebui să avem grijă să nu supraestimăm ştiinţa şi problemele ştiinţifice atunci când se discută probleme umane; şi nu ar trebui să ne imaginăm că experţii sunt singurii care au dreptul să emită păreri în ceea ce priveşte chestiunile de organizare socială.
Nenumărate voci au susţinut, de ceva vreme încoace, că societatea umană trece printr-o criză, că stabilitatea i-a fost scuturată serios. Este caracteristic unei asemenea situaţii ca indivizii să se simtă indiferenţi sau chiar ostili grupului, mic sau mare, din care fac parte. Ca să mă explic, am să descriu aici o experienţă personală. Am discutat recent cu un om inteligent şi bine intenţionat despre ameninţarea unui alt război care, în opinia mea, ar pune serios în pericol existenţa umanităţii, şi am menţionat că numai o organizaţie supra-naţională ar oferi protecţie împotriva acestui pericol. Atunci, vizitatorul meu, foarte calm şi liniştit, mi-a spus: “De ce te opui atât de profund dispariţiei rasei umane?”

Sunt sigur că acum un secol, nu mai mult, nimeni nu ar fi făcut o asemenea afirmaţie cu atâta uşurinţă. Este afirmaţia unui om care s-a chinuit în zadar să atingă un echilibru şi care, mai mult sau mai puţin, a pierdut speranţa de a reuşi. Este expresia unei sinugurătăţi dureroase şi a unei izolări, de care atâţia oameni suferă astăzi. Care este cauza? Există vreo scăpare?

Este uşor să punem asemenea întrebări, dar este greu să răspundem la ele neavând niciun dubiu. Trebuie să încerc, totuşi, pe cât de bine pot, deşi sunt conştient de faptul că sentimentele şi aspiraţiile noastre sunt frecvent contradictorii şi obscure şi că nu pot fi exprimate în formule uşoare şi simple.
Omul este, în acelaşi timp, o fiinţă solitară şi una socială. Ca fiinţă solitară, el încearcă să-şi protejeze existenţa sa şi pe aceea a celor care îi sunt apropiaţi, să-şi satisfacă dorinţele personale şi să-şi dezvolte abilităţile înnăscute. Ca fiinţă socială, el încearcă să câştige recunoaşterea şi afecţiunea oamenilor, să îi placă aceleaşi lucruri ca şi lor, să îi mângâie când au necazuri şi să le îmbunătăţească condiţiile de viaţă. Doar existenţa acestor năzuinţe variate, adesea conflictuale, stau la baza caracterului special al omului şi combinarea lor specifică determină gradul în care un individ poate obţine echilibrul interior şi poate contribui la bunăstarea societăţii. Este destul de posibil ca puterea relativă a acestor două porniri să fie, în mare, fixată genetic. Dar personalitatea care erupe în cele din urmă este formată în mare parte de mediul în care individul se întâmplă să se afle atunci când se formează, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia acelei societăţi şi de felul în care priveşte el însuşi diferite tipuri de comportament. Conceptul abstract de “societate” înseamnă pentru fiinţa umană individuală suma relaţiilor sale directe şi indirecte cu contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să muncească individual, dar depinde atât de mult de societate – în existenţa sa fizică, intelectuală şi emoţională – că ne este imposibil să ni-l imaginăm sau să-l înţelegem în afara cadrului societăţii. “Societatea” îi dă omului mâncare, haine, o casă, uneltele de lucru, limba, modul de gândire şi majoritatea gândurilor în sine; viaţa lui este posibilă datorită muncii şi reuşitelor multor milioane de oameni din trecut şi din prezent, care sunt cu toţii ascunşi în spatele micului cuvânt “societate”.

Este evident, în consecinţă, că dependenţa individului de societate este un fapt natural care nu poate fi abolit – la fel ca în cazul furnicilor şi al albinelor. În orice caz, în timp ce întreg procesul de existenţă al furnicilor şi albinelor este fixat în detaliu de instincte rigide, moştenite, modelul social şi interrelaţionarea fiinţelor umane sunt foarte variabile şi se pot schimba. Memoria, capacitatea de a face noi combinaţii, darul comunicării orale au făcut posibilă dezvoltarea fiinţelor umane în direcţii care nu sunt dictate de necesităţile biologice. Această dezvoltare se manifestă în tradiţie, instituţii şi organizaţii; în literatură; în descoperiri ştiinţifice şi inginereşti; în lucrările de artă. Aşa se explică cum se întâmplă că, într-un anumit sens, omul îşi poate influenţa viaţa prin propriul comportament şi că, în acest proces, gândirea conştientă şi dorinţele pot juca un rol.
Omul moşteneşte la naştere, ereditar, o constituţie biologică pe care trebuie să o considerăm fixă şi nealterabilă, incluzând dorinţele naturale caracteristice speciei umane. În plus, de-a lungul vieţii, obţine o constituţie culturală pe care o adoptă de la societate prin comunicare şi prin multe alte tipuri de influenţe. Această constituţie culturală este cea care, cu trecerea timpului, se poate schimba, şi determină în mare măsură relaţia dintre individ şi societate. Antropologia modernă ne-a învăţat, prin investigare comparativă a aşa-ziselor culturi primitive, că modul în care se comportă social fiinţele umane poate varia foarte mult, în funcţie de modelele culturale şi de tipurile de organizare care predomină în societate. Pe acest lucru îşi pot baza munca cei care încearcă să îmbunătăţească omul: fiinţele umane nu sunt condamnate, din cauza constituţiei lor biologice, să se anihileze unele pe altele sau să fie la cheremul unei sorţi crude, auto-impuse.
Dacă ne întrebăm cum ar trebui schimbate structura societăţii şi atitudinea culturală a omului, pentru a face viaţa umană pe cât de satisfăcătoare posibil, ar trebui să ne amintim constant că există anumite condiţii pe care nu le putem modifica. Aşa cum am menţionat înainte, natura biologică a omului nu este modificabilă sub nicio formă. Mai mult, dezvoltarea tehnologică şi demografică a ultimelor câteva secole a creat condiţii persistente. În societăţi relativ dense, care beneficiază de bunuri indispensabile existenţei lor continue, este absolut necesară o divizare extremă a muncii şi o centralizare la nivel înalt a aparatului productiv. Timpul în care indivizii sau grupurile relativ mici puteau fi complet auto-suficienţi – deşi, uitându-ne înapoi, pare idilic – a apus pentru totdeauna. Este doar o mică exagerare să afirmăm că omenirea constituie chiar şi acum o comunitate planetară de producţie şi consum.

Am atins punctul în care poate că voi indica pe scurt ceea ce, în opinia mea, constituie esenţa crizei timpului nostru. Aceasta priveşte relaţia dintre individ şi societate. Individul a devenit mai conştient ca niciodată de dependenţa lui de societate. Dar el nu consideră această dependenţă ca pe ceva pozitiv, ca pe o legătură organică, ca pe o forţă protectoare, ci, dimpotrivă, ca pe o ameninţare la adresa drepturilor sale naturale, sau chiar la adresa existenţei sale economice. Mai mult, poziţia sa în societate îi accentuează pornirile egoiste de schimbare, pe când pornirile sociale, care sunt, natural, mai slabe, se deteriorează progresiv. Toate fiinţele umane, indiferent de poziţia în societate, suferă de acest proces de deteriorare. Prizonieri inconştienţi ai propriului egoism, se simt nesiguri, singuri şi privaţi de plăcerea naivă, simplă şi nesofisticată de a trăi. Omul poate găsi un scop în viaţă, cât de scurtă şi efemeră ar fi, doar dacă este devotat societăţii.
Anarhia economică a societăţii capitaliste aşa cum există ea astăzi este, în opinia mea, adevărata sursă a răului. Vedem în faţa noastră o uriaşă comunitate de producători ai cărei membri încearcă neîncetat să se priveze unii pe alţii de roadele muncii lor colective – nu prin forţă, ci în conformitate cu regulile stabilite legal. Este deci important să realizăm că mijloacele de producţie – adică întreaga capacitate productivă necesară pentru producerea bunurilor de consum, precum şi a unor bunuri-capital în plus – pot fi legal, şi, în mare parte, sunt, proprietatea privată a unor indivizi.

De dragul simplificării, în ceea ce urmează îi voi numi “muncitori” pe toţi cei care nu au în proprietate nicio parte din mijloacele de producţie – deşi asta nu corespunde în totalitate înţelesului obişnuit al termenului. Proprietarul mijloacelor de producţie este în poziţia de a cumpăra forţă de muncă de la muncitor. Folosind mijloacele de producţie, muncitorul produce noi bunuri care devin proprietatea capitalistului. Punctul esenţial al acestui proces este relaţia dintre ceea ce produce muncitorul şi ceea ce primeşte în schimb, amândouă fiind măsurate în termenii valorii reale. Până acum, în contextul în care contractul muncii este “liber”, ceea ce primeşte muncitorul nu este determinat de valoarea reală a bunului pe care îl produce, ci de nevoile sale minime şi de cererea capitalistului de forţă de muncă în relaţie cu numărul de muncitori care concurează pe acelaşi post. Este important să înţelegem că şi numai în teorie plata muncitorului nu este determinată de valoarea produsului său.

Capitalul privat tinde să fie concentrat în câteva mâini, lucru cauzat parţial de concurenţa dintre capitalişti, şi parţial din cauză că evoluţia tehnologică şi diviziunea crescândă a muncii încurajează formarea de unităţi de producţie mari în defavoarea celor mici. Rezultatul acestor dezvoltări este o oligarhie de capital privat, o enormă putere care nu poate fi înlăturată eficient nici de o societate democratică organizată politic. Acest lucru este adevărat, dat fiind că membrii corpurilor legislative sunt selectaţi de partidele politice, finanţate în mare parte, sau influenţate în alt fel, de capitaliştii privaţi, care separă electoratul de clasa politică. Consecinţa este că reprezentanţii populaţiei nu protejează de fapt interesele secţiunilor defavorizate ale societăţii. Mai mult, în condiţiile actuale, capitaliştii privaţi controlează inevitabil, direct sau indirect, principalele surse de informare (presa, radioul, educaţia). Este deci extrem de greu şi, în cele mai multe cazuri, de-a dreptul imposibil, pentru cetăţeanul-individ să ajungă la o concluzie obiectivă şi să profite inteligent de drepturile sale politice.

Situaţia care predomină într-o economie bazată pe proprietatea privată a capitalului este caracterizată de două principii importante: primul, mijloacele de producţie (capitalul) sunt deţinute privat şi proprietarii dispun de ele aşa cum consideră de cuviinţă; al doilea, contractarea muncii este liberă. Desigur, nu există o societate pur capitalistă din acest punct de vedere. Ar trebui luat în calcul şi faptul că unii dintre muncitori au reuşit să îşi asigure o formă oarecum îmbunătăţită a “contractului liber de muncă”, prin lungi şi amare lupte politice. Dar, pe ansamblu, economia actuală nu diferă cu mult de capitalismul “pur”.
Producţia este generată pentru profit, nu pentru consum. Nu predomină principiul că toţi cei capabili şi dornici de muncă vor găsi un loc de muncă; există aproape întotdeauna o “armată de şomeri”. Muncitorul trăieşte cu teama constantă că îşi va pierde locul de muncă. Dat fiind că muncitorii neangajaţi şi cei prost plătiţi nu oferă un mediu de piaţă profitabil, producţia de bunuri de consum este restricţionată şi consecinţa este constituită de o mare suferinţă. Progresul tehnologic rezultă frecvent într-o rată şi mai mare de şomeri, şi nu în uşurarea poverii muncii pentru noi toţi. Motivul profitului, alături de competiţia dintre capitalişti, este responsabil pentru o instabilitate în acumularea şi utilizarea capitalului, lucru care duce la depresiuni grave şi crescânde. Competiţia nelimitată duce la o imensă risipă de muncă şi la ciuntirea conştiinţei sociale a indivizilor pe care i-am menţionat mai înainte
.
Lucrul pe care îl consider cel mai rău la capitalism este această ciuntire a indivizilor. Întregul nostru sistem educaţional suferă de acest rău. I se inoculează studentului o atitudine competitivă exagerată, şi este antrenat să venereze ahtierea după succes, acest lucru făcând parte din pregătirea pentru viitoarea lui carieră
.
Sunt convins că nu există decât un singur mod de a elimina aceste rele grave, şi anume stabilirea unei economii socialiste, împreună cu un sistem educaţional orientat spre ţeluri sociale. Într-o astfel de economie, mijloacele de producţie sunt în proprietatea societăţii înseşi şi sunt utilizate planificat. O economie planificată, care ajustează producţia în funcţie de nevoile comunităţii, ar distribui toată munca tuturor celor capabili să muncească şi ar garanta existenţa fiecărui bărbat, a fiecărei femei şi a fiecărui copil. Educarea individului, în plus faţă de promovarea abilităţilor sale înnăscute, ar încerca să-l transforme în spiritul responsabilităţii faţă de ceilalţi oameni, în loc de a-l învăţa să glorifice puterea şi succesul din societatea noastră actuală.

 

Read More