marți, 6 noiembrie 2012

Adevarul este cel mai puternic aliat al poporului

 
Veştile proaste vin de peste tot şi din ce în ce mai des. Inundaţii, înzăpeziri, accidente, închideri de întreprinderi, tăieri ale salariilor şi pensiilor, copii care-şi pierd sănătatea şi viaţa în urma consumului de droguri, spitale închise, medicamente lipsă de pe piaţă, sinucideri şi, mai nou, crime în masă.
Cu fiecare zi criza de sistem se adânceşte în ţara noastră.
Viaţa imensei majorităţi a societăţii devine din ce în ce mai grea, mai umilitoare şi mai lipsită de perspectivă. România a fost adusă în adâncul prăpastiei din cauza sistemului capitalism, care odata cu declansarea actualei crize, isi arata limitele. Statele socialiste sau bazate pe o economie centralizata-planificata nu cunosc efectele crizei ( vezi China, Suedia, Norvegia)

Ţara noastră este în pragul haosului social şi al dezmembrării, dar sistemul capitalist îşi continuă activităţile criminale de prăbuşire şi falimentare a Statului Român, prin măsuri de genocid asupra poporului şi de înstrăinare a ultimelor proprietăţi ale poporului român.
De ce se întâmplă toate astea?
O vorbă din popor spune că „ceea ce semeni, aia culegi!”. E simplu, distrugerea unui sistem duce la anarhie şi la confuzie generală. O situaţie numai bună pentru „băieţii deştepţi” care sunt specialişti în pescuitul în apele tulburi. Prin furt, jaf şi fraudă ei au ajuns să pună mâna pe toată averea porului român. Dumnezeul lor este banul. Banul este cel mai puternic liant care-i ţine uniţi. Iar pentru ei ( capitalistii )solidaritatea, compasiunea umana, credinta nu exista. In capitalism functioneaza doar legea junglei: cine este mai puternic traieste, cine nu moare cu zile!!!!!!! Lucru inacceptabil in sistemul socialist.
În aceste condiţii, neplăcute pentru peste 90% dintre români, se pun mai multe întrebari:
Cum e posibil ca mai puţin de 5% dintre români, profitorii actualului sistem, singurii care hotărăsc destinul Romăniei şi al românilor,  să stăpânească şi să terorizeze restul de peste 95%, adică pe cei care sunt adevăraţii producători de bunuri materiale şi spirituale?
E posibil să mai îndreptăm lucrurile?
Şi dacă da, atunci, Cei de făcut?
Totul a fost posibil pentru că românii s-au lăsat manipulaţi, au acceptat dezinformarea şi nu au înţeles niciodată faptul că ei, românii, erau proprietari în ţara lor,  proprietari care se bucurau de toate drepturile şi privilegiile pe care ţi le oferă această calitate.
Da, este posibil să îndreptăm starea dezastruoasă, dar cu o condiţie: cei peste 95% dintre români să înţeleagă adevărata situaţie în care ne aflăm, să-şi dorească schimbarea şi să se implice în efortul comun pentru obţinerea ei.
Atunci, Ce-i de făcut?
Dacă cei aproape 5%, prin minciună, fraudă şi trădare, au reuşit în demersurile lor infracţionale, cu ajutorul banilor,  cei peste 95% dintre români pot avea un aliat puternic, mult mai puternic şi, în acelaşi timp, nimicitor, pentru ei, – ADEVĂRUL!
ADEVĂRUL despre tot ce a fost înainte de 1989, despre ce a fost în 1989, despre ce s-a întâmplat după 1989 şi despre ce ni se pregăteşte acum şi în viitorul apropiat;
Dacă românii ar cunoaşte adevărul, nici un trădător sau infractor n-ar mai rămâne la conducerea ţării;
ADEVĂRUL i-ar face pe români, care, până acum, au fost trecuţi numai la obligaţii, să lupte pentru apărarea drepturilor lor legitime;
ADEVĂRUL ar putea readuce bogăţiile ţării în proprietatea şi folosul poporului român;
ADEVĂRUL ne-ar ajută să reocupăm piaţa de desfacere a produselor româneşti;
ADEVĂRUL ar convinge marile valori ale României să iasă din pasivitate şi să se implice în treburile ţării.

Acum, când, în fuga lor după înavuţiri frauduloase, au început să se aresteze unii pe alţii, a spune adevărul ar putea fi ca o armă de nimicire în masă, pentru ei.
Ce ne trebuie?
manifestăm curajul civic necesar pentru scuturarea răului care ne asupreşte de mai bine de 20 de ani!
Să ne luăm soarta în mâini şi să ne hotărâm singuri destinul şi să nu mai acceptăm niciun fel de politică antiromânescă.
Românii sunt cei care au construit hidrocentralele, au electrificat şi industrializat România , au construit şosele şi poduri , au construit TRANSFĂGĂRĂŞANUL, şi METROUL, au umplut mările şi oceanele lumii cu vapoare uriaşe construite în România, ei sunt cei care au dovedit pricepere, hărnicie, competenţă şi spirit creator, demnitate, responsabilitate şi devotament faţă de ţară şi destinul ei, dar şi faţă de familiile noastre şi a fiecărui român în parte.
Dintr-o dată, ni s-a spus că noi, cei care am creat toate valorile existente azi în România, nu mai suntem în stare să le gestionăm. Cica avem performante limitate!?  Gata! cel puţin acum, după 22 de ani, să nu ne mai lăsăm minţiţi şi înşelaţi de regimurile oligarhice  care au ca unic scop menţinerea puterii în vederea propriei îmbogăţiri.
        Toţi românii de la oraşe şi sate, muncitori, ţărani, intelectuali, întreprinzători, toţi cei care-şi câştigă existenţa prin muncă, trebuie să înţeleagă că prosperitatea stă în mâinile lor, în puterea lor de a impune o noua atitudine faţa de societate şi în promovarea politicilor de interes naţional şi general. Marea majoritate a poporului nu va cunoaşte prosperitatea atâta vreme cât societatea, în ansamblul ei, va trăi în mizerie şi umilinţă aduse de catre capitalism!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu